Shein nu-si mai ascunde originile asiatice: face „China maxxing”

Platforma e-commerce cu radacini chineze Shein a trecut de la o strategie de tip China shedding (in cadrul careia isi minimaliza originile asiatice) la una de tip China maxxing (in cadrul careia isi asuma din plin aceste radacini). Aceasta schimbare este motivata de acceptarea tot mai mare a produselor chinezesti, de atitudinile consumatorilor si de dinamica geopolitica, citim pe us.fashionnetwork.com.
Si Trendyol are o strategie similara: app-ul insista ca este turcesc pentru ca s-a lansat in Turcia (in 2010) si nu mentioneaza niciodata faptul ca, din 2024, majoritatea actiunilor (70%) sunt detinute de Alibaba Group – de unde si gamificarea intensa a platformei, care imita stilul rivalelor Shein si Temu.
Noul strategie a Shein
Fondatorul Shein, Xu Yangtian, a avut recent o aparitie publica in provincia Guangdong din China, semnaland o indepartare de strategia prin care compania era prezentata ca avand sediul in Singapore. Surprinzatoarea intoarcere acasa a fondatorului Shein Group Ltd. pare a fi lovitura de gratie pentru vechea strategie.
Shein este in prezent cel mai mare jucator pe piata globala de Fashion ieftin, potrivit GlobalData, depasind companii precum Primark si Target Corp. Firma de cercetare Sacra estimeaza ca, in 2025, retailerul a avut vanzari de 60 de miliarde $, mai mult decat Hennes & Mauritz AB si Zara (Inditex SA) la un loc!
Ce a motivat strategia China shedding
Acum 5 ani, estomparea legaturilor cu Beijingul (pentru a reduce riscurile reputationale sau de reglementare in strainatate) era o miscare defensiva. In acel moment, producatorul de echipamente telecom Huawei Technologies Co. era inca in centrul atentiei, dupa ce fusese interzis in SUA din cauza suspiciunilor de spionaj. Dupa acel episod, companii chineze care vizau expansiunea internationala (ca TikTok, Temu si Shein) au vrut sa evite un destin similar. De aceea, au incercat sa se distanteze de originile lor, fara succes.
Aceasta pozitionare a Shein ar fi nemultumit autoritatile chineze care ar fi trebuit sa aprobe listarea la bursa a companiei: de aceea, companiei nu i-au iesit planurile legate de un IPO nici in SUA, nici in Marea Britanie, iar ultimele informatii vorbeau despre Hong Kong. Asta sugereaza ca ar fi mai intelept ca platformele e-commerce asiatice ar face bine sa fie mai transparente in privinta originii lor.
Leave a reply