PayU: trendurile in e-commerce in 2018, in Romania
Piata e-commerce se dezvolta constant, iar Romania inregistreaza cea mai mare crestere la nivel european (conform raportului privind comertul electronic publicat in 2017 de Ecommerce Europe), transmite PayU, intr-un comunicat de presa despre tendintele in comertul electronic, in anul care a inceput recent. ,,Pentru anul trecut, estimarile PayU arata ca intreaga piata de e-commerce s-a ridicat la 2,8 miliarde euro, urmand ca pragul de 3 miliarde sa fie depasit in 2018. In ziua de azi este foarte usor sa creezi un magazin online la costuri accesibile si sa realizezi campanii de marketing eficiente, prin care sa ajungi la clienti. Pentru a-si mentine trend-ul ascendent si in 2018, comerciantii romani ar trebui sa tina cont de o serie de trenduri globale, sa fie pregatiti pentru schimbarile legislative si sa isi adapteze ofertele pentru clientii care devin din ce in ce mai rigurosi”, explica Marius Costin (Country Manager PayU Romania).
Mai exact, vom avea de a face, in comertul electronic mioritic, cu:
- Provocari legislative – Comerciantii romani vor aplicea noile schimbari legislative impuse de UE, mai exact GDPR, noul regulament european privind protectia datelor personale care va intra in vigoare si in Romania incepand din 25 mai 2018. Din acel moment, antreprenorii online vor trebui sa obtina acordul pentru specific pentru folosirea datelor cu caracter personal ale consumatorilor, acestia putand sa anuleze acest acord in orice moment. Printre altele, vor fi obligatorii pastrarea unei evidente a activitatilor de procesare a datelor cu caracter personal, informarea clientilor cu privire la elaborarea de profile pe baza acestor date si comunicarea scopului prelucrarii acestor date.
- Extinderea comertului transfrontalier – Un studiu recent, la nivel european („E-shopper barometer 2017”, realizat de DPD Grop, in noiembrie 2017) arata ca 55% dintre romanii care cumpara online au cumparat deja de pe site-uri Motivul principal: ofertele pe care le gasesc acolo. In acelasi timp, magazinele online din Romania sunt atractive pentru clientii straini, iar in 2017 primele 3 categorii din care s-au achizitionat produse/servicii de pe platformele locale, cu carduri emise in afara tarii, au fost urmatoarele: bilete de avion, telecom si marketplace-uri.
- Inteligenta artificiala pentru toti – In 2017, AI (inteligenta artificiala), AR (realitatea augmentata) sau VR (realitatea virtuala) au fost utilizate mai ales de marii jucatori de pe piata de e-commerce, in special din domeniul bunurilor de larg consum. Iar solutii ca chatbots, cabine de proba virtuale sau aplicatii de testare virtuala a produselor ar putea deveni in curand un standard in comertul electronic.
- Mobile-ul e in continuare ,,rege” – Ai un magazin online, dar nu ai site-ul mobile responsive? In 2018 trebuie sa rezolvi asta! Ultimele statistici arata ca 70% din vizite se fac de pe mobil in detrimentul desktop-ului, 20% mai mult YoY (conform ,,Raportul pieței de e-commerce 2017”, marca GPeC). Si nu uitati de metodele de plata convenabile pentru utilizatori de pe dispozitivele mobile (ca plata cu un singur click)!
- Noul rol al canalelor de socializare – In 2017, platformele sociale au incetat sa aiba doar rol de comunicare si acum utilizatorii pot cumpara de pe ele (vezi Facebook Marketplace, care s-a lansat intre timp si la noi). Instagram sau Facebook trebuie folosite de brand-uri ca instrumente pentru a vinde rapid.
- Portofoliu variat de metode de plata – In 2017, 4 din 10 utilizatori de Internet din mediul urban au facut cumparaturi online cel putin lunar (conform unui studiu GPeC si iSense Solutions, din aprilie 2017). Procentul platilor online din total a cunoscut cea mai mare crestere in ultimul an, ajungand la 12 – 14%, prin urmare un portofoliu variat de metode de plata e o conditie obligatorie (plata in rate, plata cu un singur click, etc.).
Leave a reply