INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu Pufica.ro
Magazinul e-commerce Pufica.ro a aparut in iulie 2020 si vinde cadouri personalizate si produse handmade, facute in-house. Bogdan Urdea (foto, Fondator Pufica.ro) ne-a povestit cati bani a investit pana acum in afacerea lui online, cat de important este departamentul de Customer Care, cate dintre comenzi si vizite ii vin de pe mobile, la cae capitol intampina cele mai mari provocari si ce planuri de viitor are. Descoperiti mai multe in interviul de mai jos!
Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!
ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Bogdan Urdea: Acest nume a aparut dupa lungi si multiple incercari de a gasi numele perfect (pe care nu l-am gasit si probabil ca nu exista). Si, cum ne doream un nume usor de rostit si de scris, in acelasi timp, am ajuns la „Pufica”. Pufica este membrul patruped al familiei (un fel de muza). 🙂
De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
Ca sa fiu sincer, ideea de business mi-a venit la o petrecere a burlacilor din 2017, cand un prieten s-a casatorit. Atunci am avut de ales intre diferite produse personalizate, care sa ne reprezinte ca si grup. Ulterior, am tot studiat piata, ce fac ceilalti, ce putem face noi si am pus piciorul in prag. Nu am neaparat un model de business pe aceasta nisa.
Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?
Evident ca nu stiam foarte multe in domeniu, la inceput. Despre afaceri, nici atat. Am studiat, citit si ascultat webinarii foarte multe. Mi-am facut o idee despre ce inseamna o afacere si am considerat ca e pentru mine. Acum simt ca fac parte din ceva, mult mai mare decat mine, cu urcusuri si coborasuri, cunosc lume noua (pe aceeasi lungime de unda ca si mine) si asta ma motiveaza cel mai mult acum. Da, am pornit singur la drum.
Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
Nu, nu am avut parte de educatie antreprenoriala. Tot ce am invatat (putin as zice) a fost din carti de business, economie, webinarii gratis si platite (de la diversi speakeri romani), cursuri si chiar platforma voastra mi-a raspuns la foarte multe intrebari.
Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Greu, banii nu prea i-am strans. Am inceput in 2019, cu o finantare pe persoana fizica, dar startul a fost mai greu. Pana acum, am investit maximum 5.000 €.
Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
M-am lovit si inca ma lovesc de foarte multe bariere. Eu, venind dintr-un domeniu unde se punea foarte mult interes pe Customer Care, acum sunt neplacut surprins cand astept un raspuns la unele solicitari/sesizari cu zilele sau chiar mai mult. In principiu, barierele sunt de natura umana.
Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Avantajele in a avea propria afacere sunt multe, as zice. Desi muncesti mai mult decat atunci cand esti angajat, motivatia este alta. Una peste alta, vad afacerea ca pe un scop, ca pe o directie pe care vrem sa o urmam. Cand esti angajat, ai program si gata, vii acasa. Dezavantajele, daca trebuie sa le numesc asa, ar fi lipsa de implicare a anumitor persoane cu care ne intersectam si multa birocratie.
Care este publicul tinta al site-ului?
Publicul nostru tinta este reprezentat de persoanele de 16-55 ani. Surprinzator, dar foarte multi clienti de varsta a doua si chiar a treia ne-au trecut „pragul”.
De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
Oferim posibilitatea ca fiecare client sa-si incarce propriile poze si mesaje, pe care doresc sa le personalizeze. Suntem deschisi la orice colaborare si discutie cu clientul. Suntem destul de severi apropo de calitatea pozelor trimise de catre clienti, pentru a pastra calitatea serviciilor la nivelul dorit.
Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
In plus fata de concurenta avem si chiar ne laudam cu departamentul de Customer Care. Am interactionat atat cu concurenta locala, cat si cu cea nationala (chiar si cei mai titrati in Google). Oferim transport gratuit in orasul nostru (Bacau). Si livrare fixa, cu 20 lei oriunde in Romania, iar, daca tot suntem aici, urmeaza o reducere de tarif pentru livrarile nationale (am dat din casa). Faptul ca nu am avut niciun retur pana acum (inca suntem surprinsi de asta), cred ca spune multe. Inainte de livrarea efectiva, trimitem poze clientului cu un demo al produsului, pentru a avea validarea acestuia. Tind sa cred faptul ca acest lucru il face pe client sa puna suflet (cum imi place mie sa zic), pentru ca intri in zona lui personala, pe WhatsApp.
De unde va cumparati produsele vandute pe site?
Produsele le cumparam de la importatorii nationali, unele chiar direct de la producatorii romani, in timp ce produsele handmade le facem in-house.
Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Principalul canal (pe care ne si concentram cat de mult posibil) este site-ul www.pufica.ro. Suntem prezenti si pe eMAG, de unde, in luna decembrie am avut un flux de comenzi bunicel. Pe comparatoarele de preturi suntem prezenti, dar tind sa cred ca pe aceasta nisa ajuta doar la SEO.
Cati angajati aveti?
Avem parteneri cu care colaboram pe partea de produse handmade si de tablouri pictate pe panza canvas. De restul comenzilor ma ocup doar eu.
Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna ianuarie – n.r.)?
Luna ianuarie cred ca este o luna atipica pentru toti, iar noi nu facem exceptie. Vizitatori sunt, vanzarile sunt in scadere.
Ati participat la Black Friday 2020?
Nu, nu am participat.
Cum au aratat cifrele de Craciun 2020?
De Craciun, am avut o crestere a vanzarilor de peste 250% fata de vanzarile din ultimele 3 luni.
Cum si unde va promovati site-ul?
Facebook-ul este principalul canal, pentru ca acolo sunt majoritatea clientilor nostri. Acum gandim o strategie SEO pe care speram sa o putem aplica in urmatoarele 3-6 luni. Deja pentru anumite cuvinte-cheie ne situam pe prima pagina si nu vrem sa ne oprim aici.
Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Da, avem pagina de Facebook, de care ma ocup eu. Facem si campanii platite de Facebook, in special in jurul evenimentelor mai mari, sarbatori, etc.
Aveti versiune de mobile?
Da, desigur.
Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
Conform GA, peste 93% dintre comenzi si vizite vin de pe mobil.
Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Avand in plan o serie de investitii si chiar deschiderea unui punct de vanzare fizic, ne este destul de greu sa preconizam cum va merge anul acesta. Suntem increzatori.
Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Ca sa economisim bani, ar trebui sa taiem din cheltuieli. Cheltuielile sunt absolut necesare, asa ca nu vedem cum am putea economisi acesti bani. Eventual prin anumite automatizari am putea economisi mult timp si poate si ceva bani.
Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Cele mai mari provocari pe care le intampinam sunt cele legate de comunicarea cu partenerii/furnizorii. Uneori, lipsa de transparenta cu anumiti parteneri este critica si atunci apare si provocarea.
Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Relatia noastra cu firmele de curierat este cu bune si rele, iar spre norocul nostru nu am avut colete pierdute si/sau distruse/furate, etc. Este foarte foarte greu sa primesti transparenta din partea unor firme de curierat, iar despre a le depasi, inca nu am aflat secretul. 🙂
Ce planuri de viitor aveti in online?
Pe online dorim sa investim masiv in SEO, pentru o prezenta cat mai buna in Google. Cautam pe cineva care sa ne ajute cu dezvoltarea blog-ului, creatie, etc. Dorim sa intram pe bursa de print anul acesta si poate sa ne extindem in zona tricourilor personalizate din bumbac, gravura si imprimare UV.
Leave a reply