INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu LumanariCuStil.ro
Magazinul online lumanaricustil.ro a aparut in martie 2019 si vinde lumanari parfumate si cosuri cadou. Bogdan Vasiliu (foto, Administrator lumanaricustil.ro) ne-a povestit ca de atunci a adus site-ului imbunatatiri continue (pe partea de design si SEO), iar in aceasta vara se pregateste de un „facelift” pe partea estetica si de interactiune cu clientii. Bogdan a inceput afacerea online pornind de la o nevoie proprie (aceea de a folosi lumanari naturale, care sa emane o aroma puternica, pe timp indelungat), a pornit la drum cu un imprumut bancar de 5.000 $ si acum ofera peste 100 de arome naturale de lumanari care nu afecteaza caile respiratorii. Descopera mai multe despre afacerea lui online in interviul de mai jos!
Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!
ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Bogdan Vasiliu: As vrea sa spun ca a fost un brainstorming cu o echipa extinsa de profesionisti, dar nu a fost asa. Am cautat ceva simplu, reprezentativ pentru ceea ce urma sa vindem pe site (lumanari) si, in acelasi timp, sa spunem de la inceput ca sunt altfel (cu stil).
De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
Imi place ca, in incaperea in care sunt, sa fiu inconjurat de o aroma placuta. Asa ca, la inceput, am cumparat acele odorizante de camera. Placut, dar nu prea. Apoi am incercat cu lumanari parfumate din diferite surse. La fel: placut, dar nu prea. Astfel ca m-am decis sa caut ceva care sa fie asa cum voiam eu – sanatos, natural, timp indelungat de aromatizare in incapere, fara parafina, fara plastic, fara substante cancerigene… Am inceput sa caut ALTFEL de lumanari. Cam 2 ani am tot cautat pe glob o sursa pentru astfel de lumanari, sursa care sa aduca ceva nou si unic pe piata. Si, in final, am gasit o companie din SUA (Scent-Sation Inc., Mia Bella’s) care a dorit sa intre si pe piata din Romania (au fost cateva companii care nu au dorit acest lucru). Model in domeniu este acum aceasta companie din SUA.
Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?
Lucrez de mult timp in multinationale. Am inceput propria afacere pentru ca am vrut sa imi demonstrez si ca o pot face. La drum am pornit initial singur, dar pe parcurs am inceput sa fiu ajutat de fratele meu si de iubita mea.
Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
In facultate am invatat doar sa fiu structurat in gandire, iar acest lucru a fost mai departe intarit de procesele si procedurile multinationalelor in care am lucrat. Asumarea responsabilitatii pentru esec (mai ales) si succes, abordarea ca in fiecare zi sa fac tot ce pot pentru a avea „o zi buna” ma ajuta sa imi dezvolt si latura antreprenoriala.
Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Am inceput asa: compania din SUA mi-a trimis cam 20 de lumanari de test, pentru piata. Le-am vandut destul de repede. Apoi am folosit toti banii pe care ii aveam economisiti (in decurs de 2 ani), un imprumut de 5.000 $ de la banca si asa am adus primul transport. Pe al doilea l-a platit fratele meu. Si am inceput sa rulam capital. Suma initiala a fost de 10.000 $ (stocuri, transport, site, infiintare firma, publicitate).
Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
Foarte multe. La fiecare pas mai descopeream cate ceva. La transportul din SUA, o intreaga aventura. In depasirea lor m-a ajutat foarte mult „scoala” din multinationale. Acolo invatasem ce si cum trebuie procedat: Plan, Do, Check, Act.
Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Avantajele inca nu le stiu! Mai avem pana sa fim acolo! ROI este de 3 ani, asa ca suntem inca angajati. Chiar si in aceste conditii, este mai stresant – costurile fixe sunt acolo, sistematic, iar veniturile sunt sau nu sunt, iar in acest caz este doar problema ta, a antreprenorului, sa gasesti solutii. Ca angajat este mai simplu, marea majoritate a responsabilitatilor apartin angajatorului.
Care este publicul tinta al site-ului?
Doamnele si domnisoarele ce doresc o aroma placuta si persistenta in incapere, domnii romantici (avem si lumanari care se potrivesc incaperilor in care isi desfasoara activitatea domnii), cei care sunt in cautarea unui cadou unic si deosebit, fumatorii si posesorii de animale de companie (care doresc sa neutralizeze mirosurile mai putin placute).
De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
Oferim ceva unic, altfel, ce doar la noi poate fi gasit. Deasemenea, poate gasi detalii cum ar putea incepe o mica afacere cu lumanarile noastre parfumate.
Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Oferim peste 100 de arome naturale, pe baza de ulei de palmier si uleiuri esentiale, produsele pot fi folosite in camere unde se afla copii, animale de companie sau persoane cu probleme respiratorii (aceste lumanari nu afecteaza caile respiratorii), avem pretul corect raportat la calitate, avem avantaje permanete pentru clientii fideli, avem un abonament lunar cu beneficii asociate, suntem online, oferim consiliere si raspundem pe WhatsApp, Facebook Messenger, SMS sau telefonic, livram imediat, se poate plati cu cardul sau ramburs. Piata lumanarilor parfumate este de nisa, cu perioada de varf octombrie-aprilie, in crestere, departe insa de ce este in SUA (9 din 10 gospodarii folosesc in mod regulat lumanari parfumate). Oferta pe piata din Romania este variata si destul de mare, dar celor care cumpara le recomandam sa caute calitatea si pretul pe masura acesteia.
De unde va cumparati produsele?
Produsele le cumparam si aducem din SUA. Acolo este compania, o afacere de familie de 20 de ani, in care sunt implicati toti membrii familiei Scocozzo.
Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Reclame Google si Facebook (suntem ajutati de MarkSolutions Iasi), vanzare directa, participare la targuri (cel putin inainte de pandemia COVID-19), e-mail, SMS.
Cati angajati aveti?
Doar noi 3 suntem implicati zilnic in activitatea afacerii.
Cum va merge in perioada asta?
In perioada asta avem destul de multe provocari. S-au redus mult atat vanzarile, cat si vizitele pe site, lucru de inteles, avand in vedere ca lumea fiind izolata mai mult prefera sa isi acopere alte necesitati vitale, in prima faza. Pe perioada aceasta am avut cateva campanii: „Lumanarim impreuna, dar separati” sau „Nu esti singur” – principiul de baza era ca, daca cineva cumpara o lumanare parfumata, noi trimiteam gratis (in numele lui sau cu un mesaj personalizat) o lumanare parfumata unei persoane alese de cumparator.
Ati participat la Black Friday 2019?
Da, am participat, dar nu o vom mai face. Noi dam de la inceput pretul corect, iar daca ne esti client fidel, ai parte de Black Friday in fiecare zi.
Cum au aratat, comparativ, cifrele de Black Friday si Craciun 2019?
Perioada Craciunului a fost cu mult peste Black Friday. Cred ca nici nu le putem compara, pentru ca vanzarile pe final de an au fost cu peste 500% mai mari.
Cum si unde va promovati site-ul?
Facebook, Google, Instagram. Ne gandim in toamna sa avem si un timp de campanie door-to-door.
Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Avem pagina de Facebook si grup pe Facebook. Pagina o administreaza iubita mea, iar pagina de Management Business Facebook si campaniile publicitare le administreaza MarkSolutions.
Aveti versiune de mobile?
Avem si vrem sa investim mai mult in a o face mult mai atractiva si interactiva.
Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
60%.
Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Nu stiu cum va fi peisajul economic la final de an, dar suntem ancorati in scenariul cel mai sumbru – scadere cu 40% fata de anul 2019. Speram sa fie altfel, dar actionam in a minimiza pierderile pe acest sceanriu.
Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Optimizand costurile fixe si variabile, fara insa a neglija publicitatea. Noi avem bugetate diferite categorii de cheltuieli pe 2020 si le urmarim saptamanal, lunar, trimestrial, cu proiectie anuala. Bazat pe aceste date, ne uitam sa vedem unde cheltuielile sunt justificate si aduc venituri.
Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Cea mai mare provocare a fost, este si va fi aceea de a te cauta si gasi lumea foarte usor. Din acest punct de vedere este o chestiune de compatibilitate a cererii si ofertei.
Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Problemele avute – intarzieri, deteriorari ale produselor, preturi mari. Am selectat in timp, iar acum avem 2 firme de curierat cu care lucram in mod constant.
Ce planuri de viitor aveti in online?
Sa fim primii, pe prima pagina, oricare ar fi acea pagina! Aim high, kick low!
Leave a reply