Schwarz Gruppe investeste in platformele online Kaufland si Lidl
Schwarz Gruppe – care detine brandurile Kaufland si de Lidl – are planuri mari pe partea de comert digital, anunta ecommercenews.eu. Marketplace-ul online Kaufland se va extinde in Polonia si Austria, la finalul acestei veri, iar Lidl va primi 200 de milioane €, pentru activitati e-commerce.
Lantul de hypermarketuri Kaufland detine una dintre cele mai mari platforme e-commerce din Germania si vinde online din 2021 incoace, pe propriul marketplace – Kaufland.de. Acesta atrage lunar zeci de milioane de vizitatori, cu cele peste 45 de milioane de produse, din peste 6.400 de categorii. Lansarea lui a avut loc la scurt timp dupa ce Schwarz Gruppe a achizitionat Real.de.
Extinderea marketplace-ului Kaufland in Polonia si Austria vine la un an dupa lansarea acestuia in Slovacia si Republica Ceha. Gerald Schobucher (CEO Kaufland E-commerce) a transmis presei ca platforma a devenit rapid unul dintre cele mai mari marketplace-uri din aceste doua tari, integrand numerosi vanzatori locali. Si ca expansiunea in Polonia si Austria este urmatorul pas logic. Kaufland are 245 de magazine fizice in prima tara amintita, in care comertul digital este in plina dezvoltare; in Austria, lantul de hypermarketuri nu are nicio locatie offline, dar transmite ca are un brand awareness de peste 40%.
Pe de alta parte, supermarketurile Lidl – detinute tot de Schwarz Gruppe – se vor dezvolta considerabil pe partea de achizitii online: divizia Lidl Digital va primi 200 de milioane €, pentru a-si imbunatati profitabilitatea. In ultimul an fiscal, Lidl a avut pierderi de trei ori mai mari YoY.
Leave a reply