RTB House: cum poate fi folosita retargetarea pentru cresterea conversiei
Stiai ca doar 2% dintre vizitatorii magazinelor online achizitioneaza ceva la prima lor vizita pe site? Asta inseamna ca 98% dintre persoane ies de pe site fara a face o achizitie. Cum pot brand-urile sa recapete aceasta masa de potentiali clienti? Cea mai eficienta metoda este retargetingul. RTB House (companie globala, care ofera tehnologii de ultima ora in marketing pentru brand-uri din intreaga lume) explica de ce, intr-un comunicat de presa.
Retargetingul este o strategie de promovare dezvoltata cu scopul de a ajuta brand-urile sa interactioneze cu clientii activi sau sa atraga utilizatorii care n-au achizitionat anterior sa finalizeze cumparaturile din magazinele online. Studiile arata ca 70% dintre clientii care intalnesc reclame de tip retargeting doresc sa faca o achizitie. In plus, retargetingul aduce inapoi pana la 26% din vizitatorii unui site pentru a-si finaliza achizitia, cu o rata de click (CTR) mai mare decat pentru alte tipuri de reclame.
Pentru retargeting, pe site-ul in cauza este folosit un cod, care plaseaza cookie-uri in browser-ul fiecarui vizitator. Cu informatiile colectate, algoritmul de retargeting al brand-ului poate decide cand trebuie afisate anunturile, in functie de site-urile pe care le viziteaza clientul si de timpul petrecut pe diferite platforme. Un client care a vizitat un magazin online, a vazut oferta de produse, apoi a iesit de pe site catre un altul, e posibil sa intalneasca in timpul browsing-ului o reclama personalizata pentru magazinul in cauza.
Retargetingul este un instrument care ofera utilizatorului anunturi personalizate si informatii relevante la momentul potrivit. Astfel, creste si conversia intre vizite si vanzari. Rata conversiei creste tocmai pentru ca posibililor clienti le sunt afisate reclame relevante pentru nevoile lor si pentru oferta magazinelor.
In ziua de azi, consumatorii doresc oferte personalizate care sa corespunda preferintelor lor – este vorba de a transmite mesajul potrivit catre persoana potrivita, la momentul potrivit. De aceea, intelegerea comportamentului online al potentialilor clienti este foarte importanta in captarea interesului acestora. Dezvoltarea acestor informatii despre clienti face posibila stimularea interesului lor la un nivel mult mai profund si, astfel, creste sansa ca acestia sa faca o achizitie. Retargetingul face posibila intelegerea comportamentului consumatorilor pe masura ce acestia navigheaza pe site si pot fi intelese care sunt cele mai relevante comportamente pentru o posibila conversie.
Ce trebuie sa stie companiile despre retargeting
- Personalizeaza reclamele. Flexibilitatea este un aspect important cand vine vorba despre retargeting. Vizitatorii diferiti au obiective si interese distincte, ceea ce inseamna ca nu este posibil sa prinzi toti potentialii clienti in acelasi mod. De exemplu, daca cineva a vizitat pagina unui produs, o strategie de retargeting este sa afiseze o reclama in format carusel pentru a incuraja clientul sa descopere produse noi. Cu toate acestea, daca cineva abandoneaza cosul de cumparaturi, poate fi mult mai eficient sa primeasca reclame care ofera transport gratuit. De asemenea, inca un aspect care trebuie luat in considerare este cat timp a trecut de cand persoana respectiva a vizitat magazinul online. O persoana care a vizitat site-ul acum o saptamana nu ar trebui sa vada aceleasi reclame ca o persoana care a vizitat site-ul luna trecuta.
- Maximizeaza impactul reclamei. Aceasta trebuie sa contina imagini bune, titluri clare, mesaj eficient, calls-to-action, dar si o pagina de destinatie dupa click.
- Ajungi la utilizatorii interesati de mesajul tau controland nivelul impresiilor.
- Actuaizare. Statisticile arata ca, daca prezinti acelasi set de reclame timp de 5 luni, rata de click (CTR) se reduce cu aproape 50%. Acest lucru poate fi evitat prin actualizarea imaginilor si mesajelor call-to-action (CTA), in timp ce inveti care sunt mesajele cu care utilizatorii interactioneaza cel mai des.
Leave a reply