Romanii au cumparat online de 2,8 miliarde €, in 2017 (raport)
In anul recent incheiat, am cheltuit cu peste 40% mai mult decat in 2016 pe produse cumparate online, adica un total de 2,8 miliarde €, conform estimarilor de piata si cifrelor adunate de gpec.ro in raportul oficial al pietei e-commerce autohtone. Sursa amintita transmite ca romanii au cheltuit – in medie – 7,67 milioane € in fiecare zi din an cumparand ceva pe Internet.
„Chiar daca Romania nu se ridica inca la nivelul altor piete mature din Europa, nu trebuie neglijat deloc ritmul si potentialul de crestere care ne poate duce pana in 2020 la o piata de peste 5 miliarde de euro”, transmite Andrei Radu (fondator si CEO GpeC). In suma nu sunt incluse serviciile, platile facturilor, biletele de avion, vacantele, rezervarile hoteliere, biletele la spectacole/evenimente, etc. Alte cifre relevante din raport, mai jos:
- in Romania, valoarea pietei e-commerce din totalul pietei de retail se situeaza la 5,6%, in crestere cu 1,6% YoY
- din populatia totala de 19,1 milioane, peste 11 milioane sunt utilizatori de Internet
- rata de penetrare a Internetului mobil la 100 de locuitori de 85%
- rata de penetrare a Internetului fix la 100 de gospodarii este de 55%
- 44% dintre internautii din mediul urban au facut cumparaturi online cel putin lunar, iar 62% dintre ei au intre 18 si 34 de ani
- cumparatorii online viziteaza 9 magazine/an, cu o frecventa de 3 – 4 ori/saptamana
- non-cumparatorii online viziteaza 5 magazine online/an, 1 data/saptamana
- principalele motive invocate de cei care nu au cumparat online: neincrederea ca produsele corespund realitatii, imposibilitatea de a vedea, testa si proba produsele inainte, neincrederea in calitatea serviciilor si costul taxelor de transport
- principalele motive pentru a prefera cumparaturile online: economisirea de timp, oferta mai bogata, usurinta de a compara produsele, online e mai ieftin si mai comod
- de magazine online autohtone a crescut de la 5.000 in 2016, la peste 7.000 de magazine in 2017; se estimeaza ca in 2018, tendinta se va accentua, ajungandu-se la 14.000 – 15.000
- principalii factori in luarea deciziei de cumparare – pretul cat mai mic, increderea in magazinul respectiv, timpul de livrare scurt, claritatea si calitatea informatiilor de pe site, ergonomia site-ului, politica de fidelizare a magazinului
- topul principalelor categorii de produse vandute online in 2017 – produse Electro-IT&C (cu un cos mediu de 800 lei), produse Fashion & Beauty (cu un cos mediu de 250 – 300 lei), produse pentru casa si decoratiuni (cu un cos mediu de 480 lei), carti (cu un cos mediu de 80 – 100 lei) si produse pentru copii (cu un cos mediu de 200 lei); un potential urias de crestere il au categoriile Fashion & Beauty si Home & Deco
- in 2017, au crescut valoarea produselor achizitionate online, numarul de produse achizitionate la odata si valoarea medie a tranzactiilor
- 70% din traficul magazinelor online vine de pe telefoane mobile, cu 20% mai mult YoY
- in cazul magazinelor online care au aplicatii mobile, rata de conversie generata de dispozitivele mobile a depasit desktop-ul; in cazul magazinelor „mobile friendly”, unde vizitele se fac din browser, rata de conversie mobila e la jumatate fata de desktop
- de Black Friday 2017, romanii au cumparat produse de peste 200 de milioane €, cu 35% mai mult YoY
- metoda de plata preferata a romanilor ramane rambursul (85%), dar procentul platilor online prin card a crescut semnificativ (de la 8% in 2016, la 12 – 14% in 2017), iar volumul total al acestor plati a depasit 1,2 miliarde €
- principala provocare a magazinelor online romanesti – slaba optimizare a temei de mobil, care inseamna timpi mari de incarcare
Leave a reply