INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu ZamoraCollection.ro
ZamoraCollection.ro a aparut in 2016 pe piata e-commerce romaneasca, „dar experienta in vanzari avem de 21 de ani”, povesteste Catalin Gherghe (foto, Administrator Zamora Collection S.R.L.). Acesta din urma ne-a dezvaluit ca a pornit la drum alaturi de sotia lui, cu aproximativ 50.000 euro din economiile familiei, iar acum vinde bijuterii (inele si verighete, bratari, pandantive, coliere si cercei), ceasuri si instrumente de scris, avand exclusivitate de la majoritatea furnizorilor, pentru o gama variata de produse. Descoperiti mai multe detalii in interviul care urmeaza!
Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!
ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Catalin Gherghe: Numele l-a ales fetita mea (care la acea data avea 6 ani) si am considerat ca este OK sa ramana asa.
De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
M-am gandit mult inainte de a incepe aceasta activitate. Ideea a fost a mea, dar m-am consultat cu sotia, care a fost foarte incantata. Nu (am modele in domeniu), dar fac studii de piata pe diverse produse de la concurenta si studiez cu mare atentie toate firmele din domeniu.
Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?
Felul meu de a fi! Sunt un om care, daca nu am provocari in viata, mi le creez. Sunt o fire foarte independenta si imi place sa fiu propriul meu stapan. (Am pornit) alaturi de sotie, care este si cea mai buna prietena a mea, cu care ma sfatuiesc pentru evolutia afacerii.
Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
Am terminat facultatea de economie amandoi, dar cel mai mult m-a ajutat experienta in vanzari. Toata viata am lucrat la toate nivelele in domeniul vanzarilor directe sau vanzarilor in regim de distributie, companii de tipul multinationalelor.
Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Fondurile cu care am inceput au fost economii ale familiei, nu am imprumutat niciun leu. Parerea mea este ca, daca incepi o afacere cu bani imprumutati, sansele de reusita sunt mult mai mici decat daca incepi cu banii tai. Am inceput cu aproximativ 50.000 euro.
Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
M-am lovit de multe probleme, dar orice problema trebuie rezolvata pentru a evolua. (Le-am depasit) cu rabdare si multa perseverenta.
Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Cand ai propria afacere, muncesti 24 de ore din 24 si nu obosesti. Pentru tot ceea ce realizezi ai sentimentul placut ca este munca ta pentru firma ta, ca ai contribuit la dezvoltarea firmei tale. Cand esti angajat si dai totul pentru firma la care lucrezi, iar managerul general te dezamageste, traiesti sentimente neplacute. Va spun din experienta proprie, dar nu vreau sa dezvolt.
Care este publicul tinta al site-ului?
Am dorit de la inceput sa ne adresam tuturor clientilor, din intreaga tara. De la noi cumpara atat fete de 18 ani, cat si doamne de 65 ani, dar si barbati care vor sa faca diverse cadouri.
De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
Am planificat sa dezvoltam o gama variata de bijuterii cu pietre, editii limitate, alese cu grija chiar de noi, pentru a face fata oricaror exigente. Cred ca suntem pe drumul cel bun si ca am reusit. Acest lucru este dovedit si de numarul mare de clienti care revin cu comenzi si asteapta cu nerabdare noile colectii. Multi clienti rezerva din timp produsele care nici nu au fost postate la vanzare, in magazinul online.
Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Piata este foarte dinamica si noi la fel. Fata de concurenta, credem ca avem un avantaj datorita furnizorilor si a calitatii produselor. Majoritatea furnizorilor nostri ne-au oferit exclusivitate pentru o gama variata de produse.
De unde va cumparati produsele?
Suntem importatori din Thailanda, Turcia si Italia.
Care sunt cananelele de vanzare pe care le folositi?
Site-ul firmei, campanii de promovare pe Facebook, Google, site-uri de anunturi, etc.
Cati angajati aveti?
Poate nu veti crede, dar este o afacere de familie si suntem doar noi doi si fetita (care acum are 11 ani si care invata si ea sa fie un mic antreprenor).
Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat la final de 2019 – n.r.)?
Curba vanzarilor in acest domeniu incepe sa urce in septembrie si coboara in mai, iunie (cand incep concediile), deci acum, in noiembrie, suntem in plin sezon de vanzari.
Ati participat la Black Friday 2019?
Nu. Noi facem propriile campanii de promovare de diverse categorii de bijuterii, cu discount-uri rezonabile pentru toata lumea, in anumite perioade din an, dar avem si discount-uri speciale pentru clienti speciali, cadouri corporate sau firme care cumpara bijuterii en-gros. In general, la noi, vanzarea in decembrie este peste vanzarea din noiembrie cu aproximativ 35%, iar comparativ cu anul trecut este in crestere cu 15-18%.
Cum si unde va promovati site-ul?
Prin campanii Google si Facebook, dar si prin articole scrise pe diverse bloguri.
Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Avem pagina de Facebook, avem peste 55.000 de clienti interesati de bijuteriile Zamora Collection. Da, avem campanii platite pe Facebook, care consideram ca sunt foarte importante. Eu si sotia administram atat contul de Facebook, cat si contul Google Ads.
Aveti versiune de mobile?
Site-ul este „responsive”, adica are atat versiune de mobil, cat si versiune de tableta sau versiune desktop. Ne-am gandit de la bun inceput ca trebuie sa venim in intampinarea clientului si sa simplificam cat mai mult efortul lui de a gasi produsele dorite. Asa am gandit si structura site-ului, in favoarea clientului.
Cum credeti ca veti incheia anul curent (2019 – n.r.)?
Calculele sunt facute si aproape finale, avand in vedere ca suntem in noiembrie. Preconizam o crestere a vanzarilor de 15-18%.
In conditiile in care afacerile e-commerce oricum au costuri mai mici, cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Costurile nu sunt deloc mici daca doresti sa ai vanzari mari. Trebuie sa investesti mult in publicitate online. Noi platim mai mult la Facebook si Google decat am plati chiria unui magazin in centrul orasului. Daca doresti sa reduci cheltuielile cu reclamele, trebuie sa optimizezi foarte bine site-ul din punct de vedere SEO si sa investesti mult timp in partea de SEO, ce tine de pozitionarea organica in Google.
Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Cea mai mare prococare actuala (la care inca lucram) este integrarea in timp real cu produse, stocuri, preturi, descrieri, poze cu alte magazine online (gen eMAG, eBay, etc.).
Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Ca toate firmele online, avem si noi contracte cu cateva firme de curierat. Probleme sunt la toate firmele de curierat, din noiembrie pana in februarie. In aceasta perioada sunt foarte multe comenzi online si livrarile intarzie. Pentru a forta livrarea in timp corect a coletelor in aceasta perioada, monitorizam fiecare colet in parte si sesizam zilnic in scris curierul pentru coletele cu intarzieri.
Ce planuri de viitor aveti in online?
Credem ca cel mai important aspect este dezvoltarea continua a gamei de produse, dar si gasirea mai multor canale de vanzari. De aceea, in perioada urmatoare incercam sa implementam PrestaShop Multistore, adica posibilitatea de a avea mai multe magazine si de a folosi doar o platforma PrestaShop.
Leave a reply