INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu site-ul CupeMenstruale.ro
CupeMenstruale.ro a fost lansat la inceputul lui 2013 si a fost primul magazin din Romania dedicat cupelor menstruale si alternativelor de igiena intima pentru femei, ne-a povestit Anca Ciorac (foto, Fondator CupeMenstruale.ro). Aceasta si-a pornit afacerea digitala cu 500 € imprumutati si acum estimeaza o crestere a veniturilor de 30% fata de anul precedent. Descoperiti mai multe informatii, in interviul de mai jos!
Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!
ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Anca Ciorac: Numele exprima, practic, denumirea produselor cu care am inceput comertul online si care continua sa fie cele mai vandute produse de pe site. Cupele menstruale erau, la data aparitiei site-ului, aproape inexistente pe piata din Romania. Prin urmare, pe langa vanzarea propriu-zisa a produselor, am desfasurat campanii de educare si promovare a acestei metode alternative de igiena intima pentru femei.
De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
Am aflat de cupa menstruala in 2008, de la o prietena din Marea Britanie (si tot de la ea mi-am procurat prima mea cupa menstruala). Eram super incantata de descoperirea mea, dar credeam ca numai eu as avea curaj sa o folosesc si ca nu are rost sa le spun despre asta si prietenelor mele. Dupa mai multi ani, o alta foarte buna prietena m-a intrebat ce parere am despre aceasta inventie, pe care ar vrea sa o incerce. Atunci mi-am dat seama ca lucrurile au evoluat si femeile din Romania au nevoie si sunt in cautare de solutii noi, pentru a-si gestiona cea mai importanta perioada din luna. Am constatat cu uimire ca aceste produse erau inexistente in Romania, pe cand in strainatate deja parea o solutie din ce in ce mai populara si multe femei optau pentru cupa menstruala reutilizabila, avand la dispozitie chiar mai multe modele.
Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singura?
Mi-am dorit, de fapt, sa transform situatia din Romania, apropo de accesul la acest tip de produse si sa ofer romancelor o alternativa moderna, eficienta, sanatoasa, ecologica si chiar economica, avand in vedere ca mai exista – din pacate – multe femei care nu isi permit achizitionarea lunara a produselor de igiena intima de unica folosinta, pentru a-si gestiona intr-un mod potrivit perioada menstruala.
Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidacta?
Educatia antreprenoriala mi-am format-o treptat, citind carti in domeniu, mergand la anumite prezentari si conferinte pe aceste teme si petrecand zeci de ore pe Internet, urmarind clipuri si materiale relevante. Chiar ECOMpedia.ro a fost o sursa importanta de informatie, in zona de antreprenoriat online.
Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Primele cupe menstruale au fost cumparate cu 500 €, imprumutati de la o verisoara care se stabilise in strainatate si care nu mi-a impus nicio conditie de returnare a banilor, astfel ca am reusit in acest fel sa fiu mai relaxata si sa reinvestesc tot profitul in dezvoltarea business-ului. La partea de dezvoltarea a site-ului am fost ajutata de prietenul meu, reducand astfel semnificativ costurile de lansare a afacerii.
Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
Cea mai mare bariera a constituit-o lipsa de informare. A fost o munca asidua de educare a femeilor, in ceea ce priveste necesitatea unui management bun, eficient si sanatos al perioadei menstruale si de informare apropo de beneficiile nete ale acestui produs. Inca mai lucram la acest lucru. Pe fundatia pusa astfel de noi a aparut si concurenta, nu de putine ori aceasta recurgand la mijloace mai putin loiale sau legale de promovare a propriilor afaceri. Si aceasta a fost o problema, insa noi ne-am continuat business-ul in mod onest, urmarind ca produsele noastre sa fie de top, iar serviciile prestate sa fie impecabile.
Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Oricat de mari sau numeroase au fost (si vor mai fi) provocarile in cazul acestei afaceri, nu voi da bucuria rezultatelor obtinute ca antreprenor pe un loc confortabil de angajat. In plus, toate provocarile la care esti supus ca antreprenor iti creeaza o imagine foarte realista asupra vietii si te ajuta foarte mult la dezvoltarea personala.
Care este publicul tinta al site-ului?
In prima faza, publicul tinta era reprezentat de toate femeile care sunt in perioada menstruala. Cu timpul, am extins gama de produse, iar in prezent ne adresam inclusiv femeilor care doresc sau au nevoie de intarirea muschilor pelvieni (dupa ce au nascut, de exemplu) sau care sunt interesate de anumite produse de sterilizare si curatare, destinate igienei intime a femeii si a bebelusului.
Ce atuuri are site-ul vostru, de ce ar trebui cineva sa va devina client?
Pe langa produsele foarte utile pentru mai toate femeile, site-ul contine foarte multe informatii despre perioada menstruala, igiena, ingrijire, produsele alternative si modul corect de alegere ale acestora. Toate produsele si informatiile sunt usor de gasit si accesat. In plus, oferim consultanta 365 de zile/an, prin chat-ul site-ului, telefon, e-mail, WhatsApp, Facebook Messenger ori Instagram.
Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Asa cum spuneam mai sus, urmarim ca toate produsele pe care le comercializam sa fie de o calitate excelenta, iar serviciile pe care le prestam – cum ar fi consultanta dedicata femeilor, timpul de livrare, optiunile de livrare si plata, modul de rezolvare a eventualelor sesizari, etc. – sa fie impecabile. Toate acestea s-au reflectat si in mesajele si notele acordate site-ului nostru, care sunt pozitive in proportie de peste 95%. Aceasta piata este foarte nisata din punct de vedere al produselor, insa ea se adreseaza – in principiu – tuturor femeilor. In prezent, a inceput sa existe o concurenta pe aceasta nisa, insa educarea si informarea raman elementele cheie, care fac diferenta.
De unde va cumparati produsele vandute pe site?
Toate produsele comercializate pe site-ul CupeMenstruale.ro sunt achizitionate de la cei mai importanti si recunoscuti producatori din Europa, care detin toate certificarile necesare.
Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Magazinul online este principalul canal de vanzare. Persoanele care doresc sa vada produsele inainte de achizitie ne pot contacta si le asteptam la sediul nostru.
Cati angajati aveti?
In prezent, suntem 2 persoane care ne ocupam de acest business, insa avem cativa colaboratori permanenti.
Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna noiembrie – n.r.)?
Datorita avantajelor specifice pe care le ofera, cupele menstruale si celelalte produse de ingrijire alternativa in perioada menstruala sunt utilizate foarte mult in deplasari ori in perioada vacantelor, astfel ca in timpul pandemiei vanzarile au cunoscut un recul vizibil. Dupa aceea insa am cunoscut chiar o usoara crestere, care continua si in prezent.
Ati participat la Black Friday 2022?
Am participat, cu reduceri consistente.
Cum au aratat, comparativ, cifrele de Black Friday si Craciun 2021?
In cazul acestor produse, vanzarile de Black Friday sunt ceva mai mari decat cele din perioada Craciunului.
Cum si unde va promovati site-ul?
A fost interesant ca mai multe publicatii au preluat, de-a lungul timpului, informatii de pe site-ul nostru, indicand sursa, acest lucru confirmand calitatea si diversitatea informatiilor detinute de noi si reprezentand o reclama gratuita foarte valoroasa. In plus, am avut diverse colaborari in mediul online, in care suntem prezenti inclusiv prin Facebook Ads si Google Ads.
Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Prezenta pe Facebook este foarte importanta pentru noi, avand in acest moment o comunitate de peste 10.000 de persoane, in randul careia comunicam foarte mult. Pagina si grupul Cupe Menstruale Romania sunt administrate intern. Asa cum am spus, avem periodic si reclame platite.
Aveti versiune de mobile?
Evident, versiunea de mobile este foarte necesara, vizitatorii accesand site-ul nostru preponderent de pe dispozitivele mobile.
Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
Mai mult de jumatate dintre comenzi vin de pe dispozitivele mobile.
Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Pentru 2022, estimam o crestere a veniturilor cu aproximativ 30% fata de anul precedent.
Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Acest lucru este o permanenta provocare pentru toti detinatorii de magazine online. Costurile depind de mai multi factori, cum ar fi lucrul cu stocurile, numarul de angajati, externalizarea anumitor servicii.
Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Introducerea permanenta de noi functionalitati si concurenta, care nu de putine ori este neloiala.
Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
La inceput am colaborat cu o firma de curierat care ne dadea dese dureri de cap, avand cateodata intarzieri de peste o saptamana in livrarea pachetelor, insa am renuntat la colaborarea cu ea si, de atunci, totul a mers mult mai bine. In acest moment, piata de curierat este matura, iar cele mai multe firme depun eforturi vizibile de a presta servicii de calitate.
Ce planuri de viitor aveti in online?
Extinderea gamei de produse si a functionalitatilor reprezinta planurile noastre in viitorul apropiat. Pe termen mediu, pregatim o surpriza foarte frumoasa femeilor din Romania!
Leave a reply