Cum a fost la prima editie a conferintei F64 Photo Story
Pasionatii de fotografie au participat joi, 5 octombrie 2017, la prima editie a unui eveniment cu caracter educational marca F64: conferinta „F64 Photo Story. Begin your journey”. Scopul Photo Story a fost acela de a-i aduce laolalta pe pasionatii de exprimarea vizuala, care au avut ocazia sa povesteasca despre fotografie, videografie si vlogging cu: Nick Driftwood (ambasador Panasonic), Vlad Eftenie (arhitect si fotograf), Laura Musuroaea (vlogger), Andrei Baciu (artist si fotograf) si Daniel Chindea (sociolog si fotograf).
„Mi-ar placea ca participantii sa se aleaga subit cu o pofta nebuna de a fotografia si de a se minuna de harurile Fotografiei, sa fie de acord (cu mine) ca o imagine poate sa te faca sa percepi mult mai mult decat vezi la o privire adesea prea grabita, in fine, sa fie dispusi a lega mai adanc trairile vizuale de cele fiintiale in general”, a explicat Andrei Baciu in legatura cu prima editie a conferintei.
La fata locului s-au intalnit peste 250 de pasionati de imagine digitala si exprimare vizuala, iar evenimentul a imbinat informatia cu practica, noutatile cu experienta, dorinta de inedit cu tehnicile clasice. Participantii au aflat de la speakerii evenimentului noutatile si tendintele din domeniu: Nick Driftwood a dezvaluit tendintele video internationale si detalii despre intalnirile memorabile de la filmari (ca cea cu Francis Ford Coppola), Vlad Eftenie a explicat „De ce iubim fotografia?”, Laura Musuroaea a povestit despre vlogging, Andrei Baciu a legat arta literara de cea fotografica, iar Daniel Chindea le-a aratat celor prezenti cum sa-si aleaga aparatul potrivit, in functie de stilul fotografic pe care il adopta.
Leave a reply