ContentSpeed: piata online Pharma, crestere de 1.373% YoY, in pandemie
La un an de la inceputul pandemiei COVID-19, platforma romaneasca de e-commerce ContentSpeed a facut o analiza a evolutiei celor 60 de farmacii online de pe platforma proprie (si transmite rezultate, intr-un comunicat de presa). Analiza ia in calcul perioada martie 2020 – februarie 2021 (si o compara cu martie 2019 – februarie 2020), astfel incat sa obtina o radiografie a efectelor crizei generate de noul coronavirus.
Printre firmele incluse in analiza se numara multe farmacii cu traditie in retelele lor offline, dar si farmacii cu un singur punct de lucru fizic, care acum sunt prezente cu succes in mediul online, precum: Remedium Farm, Professional Farmaline, Farmacia Optifarm, Forte Vita Farm, DucFarm, Farmaciile Napofarm, Farmaciile Dav, Ivona Farm, Farmaciile Bajan, Click Pharm al lantului de spitale MedLife etc. Unii dintre ei au o experienta vasta in mediul online, iar altii au deschis in mijlocul pandemiei, dorindu-si noi canale de vanzare si comunicare, dar si un „casco” pentru un viitor incert.
Rezultatele farmaciilor online sunt impresionante, cresterile fiind unele semnificative:
- cresterea medie a veniturilor generate pe site-urile farmaciilor a fost de 1.373%; asta indica mutarea multor pacienti din mediul fizic in cel online (desi farmaciile au continuat sa fie deschise si in perioada de lockdown)
- cea mai notabila crestere a unui site Pharma, in cele 12 luni, a fost de 2.820% YoY
- comparativ cu 0,6-0,8%, inainte de pandemie, rata de conversie a ajuns la 2-3% (ceea ce arata increderea crescuta a romanilor in a comanda produse farmaceutice online)
- numarul mediu de produse listate in farmaciile online este de 19.000 (indicand o mare varietate de produse oferite clientilor)
Trei scenarii diferite de crestere:
- Farmacia 1, cu experienta in online, investeste pentru prima data in campanii online via Google Ads, Instagram Ads si Facebook Ads. Are infrastructura pregatita si angajati noi, pentru livrarile online.
- Farmacia 2, cu un volum mare de comenzi online in anii anteriori, pastreaza bugetul identic. Cresterea de 230% este generata doar de schimbarea de comportament generata de pandemie.
- Farmacia 3 nu modifica nimic fata de anul anterior, nici macar nu adauga cele mai cautate produse (masti si teste), insa are parte de o crestere de peste 1.000%.
Regiunile cu ponderea cea mai mare de comenzi online au fost Bucuresti si judetele Cluj-Napoca, Timis, Iasi si Brasov. Aceasta distributie este in acord cu distribuirea geografica a comenzilor online si pentru magazinele din alte domenii (Fashion, Home & Deco, Kids & Toys) si arata deschiderea catre e-commerce a acestor regiuni.
Oportunitati noi pentru farmaciile online
Indiferent de strategia aleasa si de resursele investite, contextul actual este foarte prielnic pentru domeniul Pharma si confirma tendinta ascendenta care se va accentua in viitor. Clientii apreciaza din ce in ce mai mult posibilitatea de a comanda medicamente si retete din confortul casei, de a verifica online sau de a rezerva anumite medicamente, unde le gasesc in stoc. Farmaciile care au sesizat aceste nevoi si au venit in intampinarea pacientilor (prin lansarea de site-uri proprii), au avut rezultate spectaculoase, anul trecut.
In 2020, ContentSpeed a venit in intampinarea farmaciilor online cu noi functionalitati specifice, care sa le ajute in gestionarea comenzilor online. Un modul solicitat a fost cel de Tele Farmacie, prin care se pune la dispozitie un formular dedicat pe site, pentru transmiterea retetei in farmacie. El include si integrarea cu POS-uri, solutii de gestiune sau aplicatia interna care administreaza astfel de cereri. Totodata, cerintele specifice din domeniu au condus la adaptari OTC si RX pentru persoanele juridice, prin care s-a revizuit complet fluxul de comenzi, pentru a tine cont de particularitatile legale ale vanzarii produselor OTC si RX.
Recomandarile ContentSpeed pentru farmaciile online
„In online, nu conteaza daca esti un mare lant sau o farmacie independenta, drogherie sau chiar plafar, indiferent cate puncte de lucru fizice ai avea, deschiderea unuia digital devine obligatorie. In primul rand, pentru ca pacientii deja cauta produsele pe Internet, obiceiul de consum se modifica, daca nu esti acolo unde migreaza clientii, acestia vor cumpara de la concurenta.
In al doilea rand, farmacia online aduce pacientii si in farmacia fizica, deoarece aceasta este puterea unei abordari omnichannel. Si, cel mai important, investitia intr-un punct de lucru online este sub 10%, fata de cea intr-un magazin fizic, iar veniturile in mai putin de sase luni pot fi similare cu ale uneia din top 5 locatii fizice.
Farmacia online este deschisa non-stop, iti permite extinderea la nivel national sau chiar international, contribuie major la fidelizarea pacientilor, daca sunt implementate strategii de digitalizare corecte. Piata din Romania are mult potential neexploatat in e-commerce, iar domeniul farma are printre cele mai mari rate de crestere. Vedem o evolutie similara cu cea din Fashion, acum 4-5 ani.
Un factor de succes in comertul online il reprezinta gama de produse, iar in domeniul farma sugeram o atentie speciala pentru dermatocosmetice. Aceasta categorie de produse va avea cautare indiferent de sezon, iar clientii prefera sa le comande de pe Internet, astfel ca oferta pentru aceste produse trebuie sa fie diversa si atent selectata. In plus, dermatocosmeticele si suplimentele nutritive beneficiaza de promovare media intensa din partea producatorilor.
Un alt aspect decisiv pentru succes il reprezinta strategia de marketing pentru site-ul farmaciei, intrucat promovarea eficienta va creste considerabil numarul de comenzi. Activitatile de marketing online – desi cu anumite particularitati si restrictii pentru domeniul farmaceutic – pot fi extrem de eficiente. Implementarea tehnica a unei farmacii online vine cu anumite cerinte legale, pe care trebuie sa le indeplineasca site-ul. Cel mai evident exemplu sunt prevederile pentru autorizatia de vanzare online a medicamentelor fara reteta, de tip OTC. Prin urmare, va sugeram sa lucrati cu agentii si companii software cu experienta dovedita in domeniu, pentru a nu risca lipsa functionalitatilor obligatorii”, a transmis Doina Vilceanu (foto, Chief Marketing Officer, ContentSpeed).
Leave a reply