Amazon construieste un magazin fizic de 21.275 mp, langa Chicago

Gigantul e-commerce Amazon are iar planuri offline, informeaza storebrands.com. Compania isi propune constructia unui magazin fizic imens in apropiere de Chicago, cu o suprafata de 21.275 mp. Acest hypermarket va vinde alimente, produse pentru casa si diverse alte produse. In plus, va avea si o functie logistica: locul va avea functiona ca un mic depozit de unde curierii vor ridica diverse comenzi online.
Acest magazin va avea un singur etaj si va fi construit pe o suprafata de teren de peste 14 hectare. Diverse publicatii din zona Chicago au scris deja despre ingrijorarile localnicilor apropo de viitorul magazin. Acestia se tem de traficul aditional care va fi generat de Amazon in zona, unde exista deja magazine Costco, Walmart, Best Buy, Whole Foods Market, Trader Joe’s si un Orland Square Mall.
Amazon a tot testat diferite forme de comert cu amanuntul. In 2016, anunta planurile pentru un nou tip de magazine care ar fi revolutionat comertul fizic, eliminand casierii si casele de marcat (Amazon Go); prima astfel de locatie se deschidea 2 ani mai tarziu (la Seattle) si planurile de a deschide 2.000 de astfel de magazine in SUA, in urmatorii 10 ani, au fost inlocuite cu ideea de a vinde tehnologia just walk out altor retaileri. In 2020, Amazon avea 7 tipuri diferite de magazine offline.
Leave a reply