About You va livra comenzile online direct din fabrica
Retailerul german de Fashion About You a anuntat ca va incepe sa livreze direct din fabrica toate comenzile online primite de la consumatori pe platforma proprie. Eliminand o veriga din lantul logistic, compania spera sa scada preturile si sa castige mai multi clienti, aflam de pe ecommercenews.eu.
Magazinul online german a avut un an fiscal 2023/2024 incheiat cu un profit de 3,2 milioane € – o premiera, dupa ani de zile de pierderi operationale. In acelasi timp, desi comertul online este in scadere, in Germania, competitorii Shein si Temu atrag rapid clientii, determinand oficialitatile locale sa sustina eliminarea scutirii de taxe pentru importurile de pana la 150 €, de care acestia profita din plin. De exemplu, anul trecut, Shein ar fi generat aproximativ 45 de miliarde $ in Europa si Statele Unite, cu 55% mai mult YoY!
In plus, About You va folosi inteligenta artificiala pentru a identifica noile tendinte din moda si a produce rapid piese in cantitati mici, pe care le va livra direct din fabrica, la fel cum fac competitorii chinezi amintiti mai sus. Platforma e-commerce germana foloseste fabrici din Europa si Turcia, deci va putea oferi livrare mai rapida ca Shein si Temu, care trimit majoritatea produselor de la producatorii din China.
Leave a reply