MerchantPro: crestere medie de doar 3% a vanzarilor e-commerce, in 2023 (raport)
Magazinele online active pe platforma MerchantPro au avut o crestere a vanzarilor cu doar 3% YoY, in 2023, a concluzionat raportul „eCommerce Insights 2024”, realizat de platforma locala de solutii Saas pentru e-commerce. MerchantPro anunta, intr-un comunicat de presa, ca si din punctul de vedere al numarului comenzilor plasate de clienti cresterea a fost una moderata (+5,5%).
Alimentata de accesul la digitalizare si de cresterea veniturilor populatiei tinere si nativilor digitali, piata e-commerce din Romania se va dezvolta in continuare si in 2024, dar se confrunta cu provocari continue. „Piata a cunoscut in acesti ultimi ani o crestere exponentiala, ajungand la varsta maturitatii intr-un ritm accelerat. Jucatorii e-commerce din Romania au demonstrat rezilienta, adaptabilitate si inovatie remarcabila”, transmite Arthur Radulescu (CEO MerchantPro).
„Daca ne uitam la bugetul alocat achizitiilor online, acesta a crescut constant, in 2023 dublandu-si practic valoarea fata de 2018. La nivelul pietei, vorbim de aproximativ 584 € cheltuieli medii/cumparator in 2023. Totusi, inflatia crescuta a afectat si puterea de cumparare, determinand o schimbare a comportamentului de achizitie. Acest lucru a dus la o cerere mai mare pentru produse la preturi accesibile, promotii si optiuni de plata flexibile, cum ar fi platile in rate. Buy Now Pay Later incepe sa castige teren serios in Romania, ca o optiune emergenta de plata”, adauga acesta.
Ce a mai concluzionat raportul amintit, care poate fi descarcat de aici:
- 1 din 2 romani a facut achizitii online, in 2023 (10,2 milioane de persoane)
- potrivit Statista, ponderea comertului online in valoarea totala a vanzarilor cu amanuntul din Romania este de 14%, iar valoarea estimata a pietei digitale locale va fi de 7,3 miliarde €, in 2024
- cel mai dinamic segment de piata, in 2023 – Articolele pentru copii, unde numarul comenzilor plasate a crescut cu peste 20% YoY
- pentru prima data in ultimii 3 ani, segmentul Fashion a inregistrat o scadere a numarului de tranzactii (-10%)
- pe fondul inflatiei si reducerii puterii de cumparare, valoarea medie a comenzii inregistrate de magazinele din platforma MerchantPro s-a situat in jurul valorii de 54 € (-2,5% fata de 2022)
- in trimestrul 1 din 2023 cresterea numarului de tranzactii a fost de +27%, dar in al doilea trimestru, ritmul a incetinit la 5,8%, urmat de doua trimestre cu scaderi YoY (de -1% si de -3,8%)
- de Black Friday, s-a inregistrat o crestere de +10% YoY
- pretul ramane cel mai important criteriu in alegerea unui comerciant online (45%), urmat de ofertele speciale (36%), politica de livrare (34%) si checkout-ul usor (29%)
- cele mai active, apropo de shopping-ul online, sunt persoanele de 35-44 de ani (24,85%), urmate de 25-34 de ani (23,82%) si de grupa 45-54 de ani (23,52%); cei mai reticenti/putini activi in e-commerce sunt tinerii de 18-24 de ani (14,21%) si persoanele intre 55-64 de ani (13,6%)
- piata e-commerce locala a ajuns la varsta maturitatii – cresterile YoY sunt moderate, iar concurenta creste permanent (branduri din UE sau jucatorii ca Shein si Temu); in acest context, comerciantii trebuie sa mizeze pe o abordare agila, optimizarea operatiunilor interne, tehnologii noi (automatizari, AI, solutii de personalizare) si sa isi extinda operatiunile atat pe orizontala, cat si cu verticale noi
Leave a reply