2016: romanii au facut cu 15% mai multe plati electronice in Q1-Q3 decat in tot 2015
In primele 9 luni ale anului, numarul tranzactiilor procesate de NETOPIA mobilPay (liderul platilor digitale din Romania) a depasit pragul de 3 milioane, cu 15% mai multe fata de numarul total inregistrat in 2015 – transmite compania intr-un comunicat de presa. Pana la finele lui 2016, volumul tranzactiilor va ajunge la circa 4,5 milioane, cu 73% mai mult fata de 2015, iar valoarea sumelor achitate digital va cumula 175 milioane €, in crestere cu 30% fata de anul trecut.
Potrivit datelor companiei, de la inceputul anului pana in prezent, circa 30% din totalul tranzactiilor NETOPIA mobilPay au fost realizate de pe dispozitive mobile. Smartphone-urile au fost preferate de clienti, ponderea lor din totalul achizitiilor online din primele 3 trimestre fiind de 26%, in timp ce 4% dintre tranzactii au fost facute de pe tablete.
In ceea ce priveste profilul si segmentul de varsta care a generat majoritatea platilor electronice si mobile, 70% dintre ele au fost facute de romani cu varste intre 25 – 44 de ani, in timp ce tinerii de 18 – 24 de ani au realizat 15% dintre platile digitale si mobile via NETOPIA mobilPay. In continuare, barbatii fac majoritatea tranzactiilor pe Internet: 60%.
„Platile digitale cresc gradual, in toata tara. Daca in anii anteriori, Bucurestiul genera peste 50% din totalul tranzactiilor online si mobile, observam ca anul acesta orase precum Cluj-Napoca, Brasov sau Constanta au urcat provincia peste Capitala”, a explicat in comunicat Antonio Eram (CEO si fondator NETOPIA mobilPay). Bucurestenii au generat aproximativ 42% dintre tranzactiile intermediate de companie in primele 3 trimestre, mentinandu-se pe primul loc in topul romanilor care au platit cel mai mult online cu cardul. Insa ponderea acestora este mai scazuta fata de anul trecut, cand mai bine de jumatate dintre tranzactiile online erau din Capitala. Cluj-Napoca se afla pe locul 2 in clasament, cu 9% dintre platile digitale din intreaga tara, fata de 5% – nivel inregistrat in 2015. Ultima pozitie a podiumului o ocupa Brasovul (5% dintre tranzactii, comparativ cu 3% in 2015).
Suma medie cheltuita online in perioada analizata a fost de 230 lei, echivalenta cu cea raportata in 2015. Cele mai mari plati digitale procesate de NETOPIA mobilPay de la inceputul anului incoace au fost de 91.000 lei, 73.000 lei (pentru doua facturi) si 33.000 lei (pentru bilete de avion). Si platile cu Bitcoin s-au mentinut pe un trend ascendent in acest an, cresterea fiind de 50% de la o luna la alta, pentru comerciantii mari, care au inregistrat inclusiv tranzactii de 5.000 de lei.
Leave a reply