Marketplace-ul eMAG.ro lanseaza platile prin RoPay, cu ING Bank

Retailerul online eMAG.ro si ING Bank Romania anunta, intr-un comunicat de presa, lansarea platii comenzilor digitale prin intermediul RoPay. Aceasta solutie nationala digitala si gratuita va permite clientii eMAG sa achite instant costul comenzilor, fara a mai introduce manual datele cardului in formularul de plata.
„Viteza si simplitatea experientei de plata sunt tot mai importante pentru clienti, iar fiecare pas in plus la finalizarea unei plati ingreuneaza. Pentru cei peste 6,77 milioane de clienti care pot utiliza deja RoPay in comertul electronic, platile sunt mai simple, nu suporta comisioane si sunt instant. eMAG este liderul industriei de ecommerce in Romania si adoptia solutiei RoPay va revolutiona cu siguranta comportamentul de plata si va urca optiunea pentru platforma de plati autohtona in topul preferintelor romanilor”, transmite Raluca Tintoiu (Head of Wholesale Banking, ING Bank Romania).
Astfel, eMAG se adauga unei liste extinse de comercianti care au introdus solutii de plata prin RoPay alaturi de ING Bank: companii din domeniul telecomunicatiilor, retail, energie sau asigurari.
„Pe eMAG, clientii aleg deja plata cu cardul pentru peste doua treimi dintre comenzi, ceea ce arata cat de importanta este o experienta de plata simpla, rapida si sigura. RoPay completeaza acest flux cu o solutie locala, instant si usor de folosit”, declara Tudor Manea (CEO eMAG).
Peste 6,77 milioane de romani pot utiliza deja RoPay pentru plati in comertul electronic, iar peste 8,5 milioane sunt inrolati in sistemul RoPay pentru transferuri pe baza numarului de telefon. Pentru acestia solutia de plata prin RoPay, indiferent la care dintre operatori platesc si indiferent de banca lor, este nu doar mai simpla si gratuita, dar si mult mai sigura, pentru ca nu mai introduc datele cardului.
Cum se face plata online
Clientii eMAG vor avea la dispozitie 2 modalitati de a efectua plata comenzilor prin RoPay, fara comisioane sau alte costuri suplimentare:
- De pe telefon.In aplicatia eMAG, clientii pot plati prin RoPay daca au activat serviciul RoPay Alias (pe baza numarului de telefon) sau isi pot selecta banca pentru a continua plata din aplicatia de mobile banking.
- De pe desktop/laptop.Pe site-ul eMAG, dupa selectarea optiunii de achitare a cosului de cumparaturi, clientii pot continua operatiunea de plata prin RoPay. In acest caz, pot utiliza RoPay Alias sau se va afisa un cod QR care trebuie scanat prin intermediul aplicatiei de mobile banking instalate pe telefon.
In ambele situatii suma, contul si detaliile comenzii sunt completate automat. Pentru finalizarea tranzactiei, va fi necesara doar confirmarea platii. Plata se realizeaza instant fara a mai fi nevoie de salvarea unui card sau de introducerea manuala de informatii, cum ar fi datele cardului.
Leave a reply