SUA: bugetul dedicat influencerilor va depasi 3,6 miliarde $, in 2021
Bugetele dedicate marketingului prin influenceri vor creste cu 33,6% anul acesta, urmand sa atinga suma de 3,69 miliarde $, citim pe site-ul emarketer.com. In 2022, un nou prag istoric va fi atins, in acest domeniu al marketingului digital, in care influencerii sunt platiti pentru a promova produse/servicii pe paginile social media proprii: 4,14 miliarde $. Sursa amintita estimeaza ca Instagram va fi liderul pietei (in jur de 50% dintre bugetele de influencer marketing urmand a se cheltui aici), urmat de YouTube si Facebook.
Anul trecut, acest tip de marketing online a crescut doar cu 14,4%, pandemia COVID-19 punandu-si puternic amprenta asupra bugetelor de publicitate. „La inceputul pandemiei, multi angajati din domeniu si-au pus temporar pe pauza campaniile de influencer marketing. Dar, pe masura ce pandemia a accelerat si numeroase tendinte sociale axate pe creatori, inclusiv comertul social si clipurile video scurte, marketerii au reluat rapid campaniile si acum isi maresc bugetele dedicate influencer marketingului, deoarece isi dau seama ca influencerii sunt biletul castigator, care ii ajuta sa ajunga la publicul vizat”, explica Jasmine Enberg (eMarketer Senior Analyst, Insider Intelligence).
Odata cu ridicarea restrictiilor impuse de noul coronavirus, reincep si vacantele si excursiile, la nivel mondial. Si, odata cu ele, creste numarul de postari ale influencerilor, calatoriile fiind un domeniu in care se investeste masiv in acest tip de marketing online. „Restrictiile legate de calatorii si de distantarea sociala au afectat in mod disproportionat influencerii de Travel, iar multi au fost nevoiti sa-si modifice strategieile, pentru a colabora cu branduri din categorii noi – finante si bunuri de consum”, adauga Enberg.
Leave a reply