RTB House: 3 tendinte in vanzarea programatica, in 2017
Tehnologia de cumparare programatica schimba regulile pietei de publicitate. Conform raportului „Zenith Optimedia Programmatic Marketing Forecasts”, in 2017, bugetele alocate pe zona de cumparare programatica vor creste cu 31% peste cele de pe zona de social media (25%) si video online (20%). Iar conform „Dun & Bradstreet Report”, aproape 70% din clientii de publicitate planifica cresterea bugetelor pentru cumpararea programatica a spatiului publicitar.
Tinand cont de acest potential, RTB House, furnizor global de tehnologie pentru retargetare bazata pe algoritmi deep learning, a analizat tendintele pietei pentru perioada urmatoare si le transmite intr-un comunicat de presa. La ce ar trebui sa ne asteptam in noul an?
- campaniile programatice pe canale multiple vor capata mai multa forta: potrivit raportului „Global Mobile Consumer Trends Research” realizat de Deloitte, in medie, un utilizator verifica telefonul de aproximativ 40 de ori/zi; la nivel global, peste 78% din utilizatori detin un smartphone (76% in tarile dezvoltate si 81% in pietele emergente), deci publicitatea programatica pe mobil e in crestere; eMarketer anticipeaza ca in SUA utilizarea vanzarii programatice pe mobil va reprezenta aproximativ 75% din totalul investitiilor pentru vanzarile programatice; continutul video folosit in acest domeniu va reprezenta aproximativ 60% din totalul investitiilor in advertisingul video si circa un sfert in Europa, potrivit IAB Europe
- header bidding, revolutie pe partea de vanzare/cumparare: spre deosebire de licitatiile in cascada, care au fost standard in vanzarea si cumpararea programatica de spatiu publicitar pentru o lunga perioada de timp, header bidding/pre-bidding presupune ca toate ofertele sunt facute in acelasi timp, deci se permite un acces democratic la spatiul oferit de publicatii si conduce la o situatie de tip win-win; de obicei, pretul afisarilor creste si publicatia castiga mai mult, iar advertiserul poate ajunge mai usor la utilizatorii valorosi pentru el; importanta acestei tendinte este accentuata si de catre IAB, in contextul in care membrii OpenRTB Group lucreaza la implementarea tehnologiilor tip header bidding la o scara mai larga; in 2017, va fi mai accesibil ca niciodata, datorita dezvoltarii rapide a tehnologiilor care permit acest lucru
- algoritmii de inteligenta artificiala vor creste eficienta campaniilor publicitare: potrivit Juniper Research, algoritmii de AI folositi in cumpararea programatica de spatiu publicitar vor genera in 2017 venituri de 3,5 miliarde $ (pana in 2021, venituri anuale de 42 miliarde $); deep learning-ul, o ramura a AI, a facut progrese mari in 2016 si va fi in continua dezvoltare si in 2017; datorita utilizarii acestui tip de algoritmi pe partea de cumparare programatica, eficienta campaniilor va creste semnificativ (de exemplu, in zona de retagetare dinamica, deep learnig-ul permite determinarea mai exacta a comportamentului utilizatorului, a probabilitatii de conversie si a valorii pe care utilizatorul o are pentru client, ceea ce se reflecta intr-o promovare mai eficienta pentru client si o profitabilitate crescuta a campaniilor)
Leave a reply