Legislatia privind returul contravalorii comenzii

Conform Ordonantei nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, cf Art 7, paragraful 1:

Art. 7. – (1) Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta, in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Legea spune clar: „Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.” => Costurile de expediere a produselor de pe comanda returnata nu se percep clientului, ci le suporta comerciantul.

Mai multe detalii in acest articol de pe Legi-Internet.ro:
http://legi-internet.ro/blogs/index.php/denuntare-unilaterala-comert-electronic-cost-transport

„Instanta Europeana (ale carei cazuri sunt obligatorii si pentru instantele romanesti in interpretarea dispozitiilor legislative similare) sublinieaza ca doar costurile de returnare ale produsului pot fi puse in sarcina consumatorului.„

Singurul motiv pentru care ar trebui sa platesc costul transportului este daca produsul are un defect de fabricatie. In alte conditii nu mi se pare normal. Eu ca magazin online nu-l oblig pe client sa aleaga solutia mea de curierat, eu doar ii ofer o solutie mult mai ieftina decat daca ar fi apelat el direct la curier. Pretul meu este la franco-depozit. Clientul poate sa vina sa ridice personal produsul sau daca nu are timp, sau cu ce sa-l ridice plateste pe altcineva, in cazul nostru un curier.

Multa lume nu intelege ca „gratuit” este de fapt „inclus in pret”. „Transport gratuit” este, asa cum spunea si dl. Doritoiu, o facilitate mai ieftina oferita cumparatorului, transportul fiind platit firmei de curierat de comerciant, din adaosul pe care il are la acel produs.
Mai interesant este cazul vanzarilor on-line in rate unde in contractul cu bancile se stipuleaza ca nu se poate face refund la plata in rate. Astfel, un client poate cumpara in 12 rate un produs. Comerciantul plateste pentru aceasta „facilitate” catre banca un comision de ~5% (sau cat o fi) din valoarea produsului. Clientul solicita returnarea produsului (denuntarea contractului) si conform legii trebuie sa ii dai toti banii inapoi. Asfel, comerciantul pierde 5%. Clientul ia un credit in numerar (care nu l-ar fi obtinut de la banca deoarece retragerea de la ATM pe baza cardului de credit nu se considera plata in rate) fara nici un efort sau comision din partea bancii.
Singura solutie este sa facturezi transportul si sa acorzi un discount de aceeasi valoare la produse. Astfel, serviciul deja furnizat („Consumatorul nu poate denunţa unilateral… contracte de furnizare de servicii a căror execuţie a început„) respectiv transportul sau comisioanele bancare) nu se poate returna.

Deci care e totusi incadrarea legala a transportului initial? Eu cam asta inteleg din comentariile de mai sus:

Daca transportul e inclus in pretul produsului (ex. „transport gratuit”), atunci intreaga suma trebuie returnata clientului

Daca transportul e listat ca un cost aditional pe aceeasi factura, el trebuie returnat clientului

Daca transportul e listat pe o factura separata, ca si un serviciu separat (sau aditional), atunci nu trebuie returnat clientului pentru ca „Consumatorul nu poate denunţa unilateral… contracte de furnizare de servicii a căror execuţie a început“

E adevarat sau gresesc?

Eu din ce am vazut pana acum, majoritatea magazinelor specifica ca transportul initial nu se returneaza (chiar si cand e vorba de „transport gratuit” se returneaza suma totala minus taxa pentru transportul initial). Unele magazine scad chiar si taxa de procesare a platii din suma pe care o returneaza. Ba mai mult, tocmai am vazut o firma care ofera „transport gratuit” dar in caz de retur retine 60 RON (deci o suma fixa) pentru „cheltuieli rezultate din livrarea si returul produsului. Oare toate aceste firme opereaza in afara legii?

Aici as mai adauga ceva:
Din punct de vedere logic, expedierea produsului este un serviciu efectuat de o firma terta (curierul), la comanda implicita a clientului (expedierea nu s-ar efectua daca nu ar exista initial o comanda de la client). Pe langa asta, clientul clar obtine un beneficiu datorita faptului ca e scutit sa mearga pana la magazin. In timp ce magazinul face acelasi profit (beneficiu) indiferent daca livreaza sau vinde produsul direct la sediu. Deci mi se pare mai normal ca clientul sa plateasca pentru acest serviciu. De ce sa fie magazinul online responsabil pentru taxa de expediere? Daca magazinul online ar trimite clientului colete NESOLICITATE, de genul „Ti-am trimis niste mostre, poate o sa-ti placa careva din ele si o sa cumperi” atunci as intelege ca magazinul e responsabil pentru taxa de expediere dar altfel nu. Legea nu mi se pare foarte business-friendly asa cum e formulata acum.