INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu Zen-Shop.ro
Zen-Shop.ro a aparut in iulie 2019 si vinde online saltele, prosoape, caramizii si accesorii pentru yoga si pentru recuperare fizica, fitness si pilates. Gabriela Popa (foto, Manager Zen-Shop.ro) ne-a povestit ca a pornit la drum cu un bagaj solid de cunostinte de marketing, ca reinvesteste constant profitul, cat de mult a vandut anul trecut de Black Friday, comparativ cu Sarbatorile de iarna si pe ce canale de promovare se axeaza. Descoperiti mai multe in interviul de mai jos!
Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!
ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Gabriela Popa: Ne-am dorit un nume care sa exprime relaxarea, linistea si armonia interioara de care avem atat de mare nevoie. Asa a aparut „Zen Shop”, un magazin online cu accesorii pentru yoga si meditatie.
De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
Am fost freelancer, content manager si ulterior marketing manager pentru diverse magazine online timp de 6 ani inainte de a lansa acest magazin. Am stiut intotdeauna ca imi doresc propria afacere in acest domeniu, dar am asteptat momentul potrivit.
Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singura?
Am pornit la drum impreuna cu sotul meu.
Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidacta?
Nu am avut educatie antreprenoriala. Am invatat impreuna cu antreprenorii alaturi de care am lucrat inainte de a incepe propria afacere.
Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Investitia initiala nu a fost foarte mare, insa profitul e constant reinvestit. Banii au fost obtinuti din vinderea unei proprietati si, ulterior, am obtinut o completare de la banca.
Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
Eu am avut un avantaj, deoarece am pornit la drum cu un bagaj solid de cunostinte de marketing. Insa am descoperit, pe parcurs, provocari apropo de tot ce inseamna gestiunea stocurilor, stabilirea preturilor, facturare si tot ce tine de cashflow. Am gresit, dar am invatat din greseli si am avut norocul sa am langa mine oameni rabdatori, care m-au ajutat sa invat, treptat, toate aceste aspecte.
Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Atunci cand ai propria afacere, esti 100% responsabil pentru alegerile luate si rezultatele avute. Acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj, depinde ce fel de persoana esti. Pentru mine, a fost un avantaj, deoarece sunt o persoana independenta, iar – dupa atatia ani de management al unei echipe – mi-am dorit mult sa lucrez la ceva unde totul sa depinda de mine, sa pot face lucrurile in felul meu.
Care este publicul tinta al site-ului?
Publicul tinta sunt practicantii de yoga incepatori si intermediari, care practica yoga la o sala, dar doresc sa practice si acasa si sa aiba propriile accesorii, care sa le sustina practica.
De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
Produsele sunt punctul forte al nostru, am incercat sa aducem accesorii premium, la preturi accesibile.
Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Suntem mai multi pe aceasta piata a accesoriilor yoga, unii dintre competitori sunt reselleri (ca noi), altii sunt producatori. Noi ne diferentiem prin faptul ca vindem produse realizate si garantate de branduri cu renume mondial in acest domeniu. Am incercat sa acoperim o gama de mijloc, sa avem produse mai calitative decat cele mai ieftine disponibile pe piata, dar mai accesibile decat varfurile de gama, dedicate practicantilor avansati.
De unde va cumparati produsele vandute pe site?
Furnizorii nostri sunt producatorii accesoriilor vandute de noi.
Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Canalul cu cea mai buna rata de conversie este SEO, dar vindem si prin social media si e-mail marketing, mai ales catre clientii existenti.
Cati angajati aveti?
Firma nu are angajati, momentan.
Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna ianuarie – n.r.)?
Luna ianuarie este, in mod traditional, cea mai buna pentru vanzarile in domeniul sport/fitness. Anul acesta a fost atipic, din cauza pandemiei, asadar avem o usoara scadere fata de luna decembrie.
Ati participat la Black Friday 2020?
Da.
Cum au aratat, comparativ, cifrele de Black Friday si Craciun 2020?
Vanzarile de Black Friday au fost cu 30% peste cele de Craciun 2020.
Cum si unde va promovati site-ul?
Focusul principal este pozitionarea cat mai buna pe motoarele de cautare, pentru cuvintele-cheie cu intentie de cumparare. Ne promovam insa si pe social media, atat pe canalele proprii, cat si cu ajutorul influencerilor.
Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Eu administrez pagina de Facebook. Momentan nu facem campanii platite, am preferat sa lucram cu influenceri sau sa oferim periodic mici cadouri comunitatii noastre, astfel incat sa aiba posibilitatea de a vedea produsele pe viu.
Aveti versiune de mobile?
Da.
Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
Cam jumatate, poate chiar spre 60%, in ultimele luni.
Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Ne asteptam la o crestere de 30% fata de anul 2020.
Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Cu angajati mai putini, dar mai pregatiti.
Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Supply chain interruption e o problema in aceasta perioada. Mentinerea stocurilor e cea mai mare provocare. Piata e destul de dinamica si ne e greu atat noua, cat si furnizorilor nostri sa pastram in stoc cele mai bine vandute produse, pentru a le oferi clientilor nostri.
Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Nu am avut probleme deosebite cu firma de curierat cu care lucram. Sigur ca apar mici greseli periodic, dar facem tot posibilul pentru a comunica transparent cu clientii nostri si a remedia aceste greseli.
Ce planuri de viitor aveti in online?
Ne dorim sa marim fondul de marfa si sa diversificam oferta, asa incat sa devenim lider de piata pe aceasta nisa.
Leave a reply