Creeaza-ti un Cont Nou

Login


Lost Password

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link and will create a new password via email.

Adauga o intrebare

You must login to ask a question.

Login

Creeaza-ti un Cont Nou

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.Morbi adipiscing gravdio, sit amet suscipit risus ultrices eu.Fusce viverra neque at purus laoreet consequa.Vivamus vulputate posuere nisl quis consequat.

INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu FacuteDinLemn.ro

Magazinul e-commerce facutedinlemn.ro a aparut in noiembrie 2022 si vinde online produse unicat, realizate manual de catre Vlad Neagu (foto, Fondator, FacuteDinLemn.ro), la strung. Website-ul lui vinde cutii cu capac (inclusiv pentru botez/taierea motului), boluri, desfacatoare si dopuri de vin, iar Vlad ne-a povestit ca isi finanteaza afacerea digitala cu ajutorul jobului de zi cu zi (este inginer de profesie) si ca 95% dintre comenzi ii vin de pe dispozitivele mobile. Aflati mai multe despre acest magazin online aflat la inceput de drum, in interviul de mai jos!

Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!

ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Vlad Neagu: A fost mult de lucru aici, pentru ca am dorit un nume care sa fie usor de tinut minte, sa nu fie prea fancy, sa nu fie targetat doar pe un produs (de exemplu, „cutiadelemn.ro”), pentru ca eu am mai multe tipuri de produse pe site. In plus, desi lucrez la strung, poate multi oameni nu stiu ce este un strung si n-am vrut sa confuzez pe nimeni. „Facutedinlemn” a fost singurul domeniu care a fost suficient de general.

De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
Din necesitate (nu neaparat financiara), din nevoia de spatiu. Am tot mermelit la cutii, boluri si nu numai, pana a inceput sa se umple casa. Pentru ca m-au mai intrebat oamenii de unde pot cumpara si nu aveam niciodata un raspuns, am facut o pagina de Facebook Business, Instagram si site-ul. Modele n-am, fac de capul meu.

Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?
Motivatia vine, intr-un fel, din dorinta de validare. Sufar de sindromul impostorului si m-am gandit ca, daca lumea va fi dispusa sa dea bani pe un produs facut de mine, inseamna ca fac ceva bine. Am pornit singur, YouTube e prietenul meu.

Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
Eu sunt inginer de profesie, nu m-a invatat nimeni despre antreprenoriat.

Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Finantarea vine din jobul de zi cu zi. Cel mai scump a fost strungul la care lucrez, desi probabil toate daltile adunate fac inca pe-atat. Investitia fata de castig e total disproportionata.

Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
Da, n-am stiut sa fac nimic, n-am stiut sa ascut daltile, n-am stiut sa fac site-ul. Fiind o pasiune mare la mijloc, in orice clipa libera am citit, am urmarit (pe YouTube) tutoriale despre cum sa faci un site de la 0. Deci barierele au fost multe si le-am depasit prin investii ale timpului personal.

Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Nu rup cu vanzarile, ca sa pot sa-mi dau cu parerea, pentru mine asta e un hobby +. Mi-ar placea sa fie sursa mea principala de venit, insa fara multa notorietate nu voi putea avea preturi suficient de mari, ca sa se poata compara vanzarile lunare cu ce-as putea castiga din facutedinlemn.ro.

Care este publicul tinta al site-ului?
In general, am vazut ca femeile intre 25-45 ani imi sunt cele mai des cliente, deci pe ele le „atac”.

Ce atuuri are site-ul vostru, de ce ar trebui cineva sa va devina client?
Pentru ca fac chestii faine, de mana, unice, le mai si personalizez. De exemplu, in seturile de trusou de botez, exista o cutiuta de mot, care este o ieftinatura din China, de cele mai multe ori. Cine vrea ceva care sa tina ani si ani, vine si ia de la mine; cine vrea cu cod de bare pe produs, o sa zica ca-i scump si nu imi devine client.

Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Complicata intrebare, nu stiu sa mai existe un site cu produse ca ale mele, stiu cateva cu boluri de lemn si muuuulte cu tocatoare/mese cu rasina, insa ceva similar n-am vazut.

De unde va cumparati produsele vandute pe site?
Le fac in spatele casei. 😊

Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Facebook business, Instagram, site, targuri – o sa particip in octombrie la un prim targ, la Mezanin, langa Universitate.

Cati angajati aveti?
Sunt singur.

Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna septembrie – n.r.)?
Nu am vreme sa ma ocup de site asa cum as vrea, deci merge foarte rau. Atunci cand investesc in ad-uri sau am activitate (postari, etc.), cresc vizualizarile de fiecare data.

Ati participat la Black Friday 2022?
Nu.

Cum si unde va promovati site-ul?
Reclame platite pe  Facebook si Instagram, pe pagina mea personala de Facebook, postari in grupuri de profil.

Aveti pagini de Facebook, Instagram, YouTube, TikTok? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ele?
Nu am YouTube si nici TikTok. Mi se pare esential, altfel trebuie investit major in Google Ads, pentru a fi sigur ca orice cautare pe profilul vanzarilor tale apare in prima pagina de cautari. Acolo intervin alte chestii (gen SEO); nu ma pricep si n-am bani sa platesc pe cineva care se pricepe, asa ca stau pe banda mea si fac doar ce stiu sa fac singur.

Aveti versiune de mobile?
Da.

Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
95%.

Cum credeti ca veti incheia anul curent?
N-am facut inca 12 luni de cand am pornit la drum, deci n-am termen de comparatie.

Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Reduc din costuri facand totul de la 0, singur. Deci nu e niciun compromis aici, nefiind mai multe parti/variabile implicate.

Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Vizibilitatea.

Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Nu ma pot plange, dar sunt foarte mic si la inceput. Nu am un contract cu o firma anume, folosesc colete-online.ro.

Ce planuri de viitor aveti in online?
Multicele, dar e timp putin. Vreau sa fac filmulete de prezentare a sculelor, atelierului, substantelor folosite pentru finisarea produselor, reel-uri, Story-uri. Toate, cand mai cresc copiii putintel.

Despre Monica-Ioana Buzea

Cofondator, PR Consultant & Social Media Manager la CreativeCreature.ro (agenție de PR și comunicare). Mă ocup de ştiri, analize și interviuri relevante din domeniul comerţului online autohton şi internaţional pentru ECOMpedia.ro de la finalul lui 2015.

Follow Me

Leave a reply