Europa: CPC-ul Google Ads a crescut cu 15% intr-un an (studiu)
In perioada iunie 2025 – iunie 2026, in Europa, costul per click (CPC) al Google Ads a crescut cu 15%, in campaniile Google Shopping si Performance Max, anunta ecommercenews.eu. Asta reprezinta o crestere de 0,06 €. In acelasi timp, return on ad spend (ROAS) a scazut cu peste 40%.
Aceste date provin din „eCommerce Google Ads Benchmark”, un studiu publicat recent de Channable, manager olandez de feeduri e-commerce. Cu ajutorul indicatorilor din aceasta analiza, brandurile isi pot compara performanta pe Google Ads cu cea de pe piata de retail online. Studiul a analizat cheltuieli publicitare verificate in valoare de 1,38 miliarde €, facute de peste 10.000 de advertiseri din comertul electronic european.
ROAS mediu e mai mic cu 46% in campaniile Google Performance Max
In aceeasi perioada, ROAS-ul mediu a scazut cu 43% in cazul Standard Shopping. In plus, ROAS-ul mediu pentru campaniile Performance Max a fost de -46% YoY. Asta indica faptul ca brandurile platesc mai mult, dar obtin un randament mai scazut. Cauzele? Cresterea CPC-ului si ratele de conversie mai mici pentru campaniile Performance Max (-0,11% YoY).
Google Ads e o infrastructura de date-cheie
Stefan Hospes (cofondator si Chief Product Officer Channable) transmite ca: „Brandurile care au resimtit cel mai acut aceasta situatie au tratat Google Ads ca pe o parte oarecare din buget, cand ar fi trebuit sa o abordeze ca pe o infrastructura de date-cheie. O crestere cu 15% a CPC-ului este dureroasa daca licitezi pentru aceleasi pozitii ca anul trecut. Este gestionabila daca feedul tau este optimizat, bugetul tau e structurat pentru Q4, iar datele despre produse functioneaza la fel de bine ca si campaniile tale”.
In Q4, costurile publicitare cresc cu aproape 50%
Studiul a analizat si canalele Google Ads combinate: observatia este ca CPC-ul a fost cu 9,1% mai mare in Q4 2025 decat in Q1 2025. Prin urmare, cheltuielile publicitare totale au fost cu 47,9% mai mari in Q4 decat in Q1, iar brandurile europene au nevoie de bugete mai mari pentru a concura in cea mai aglomerata perioada din an pentru magazinele online (care include Cyber Week, Black Friday si sarbatoril de iarna).
Leave a reply