Creeaza-ti un Cont Nou

Login


Lost Password

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link and will create a new password via email.

Adauga o intrebare

You must login to ask a question.

Login

Creeaza-ti un Cont Nou

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.Morbi adipiscing gravdio, sit amet suscipit risus ultrices eu.Fusce viverra neque at purus laoreet consequa.Vivamus vulputate posuere nisl quis consequat.

INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu CartiSiCafea.ro

Magazinul e-commerce cartisicafea.ro a aparut la sfarsitul lui septembrie 2019, imediat dupa ziua de nastere a lui Matei Suica (foto, CEO cartisicafea.ro): „Am vrut sa-mi surprind cunoscutii cand am schimbat prefixul, cu o nebunie: am lasat IT-ul pentru o librarie”, povesteste acesta. Am stat de vorba cu Matei despre magazinul lui care vinde exact ce ii spune si numele, despre cum s-a inspirat de la o cafenea din Atena, despre cum au stocuri mici pentru o librarie mare (dar mari pentru o librarie mica) si despre cum mai mare bariera pe care o au e ca se afla in Cluj-Napoca. Descoperiti mai multe in interviul de mai jos!

Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!

ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Matei Suica: Numele incearca sa spuna exact ce vine magazinul: carti si cafea. Nu l-am ales asa dintr-o lipsa de inspiratie si nici pentru SEO, ci pentru simplitate. Sunt la moda numele „catchy” sau in engleza, dar noi credem ca lumea cartilor si a cititorilor e una in care simplitatea e apreciata.

De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
A fost mai degraba o alegere legata de ce mi-as dori sa fac pentru tot restul vietii mele, nu o alegere de business model. Sigur ca modelul de business al unei librarii nu e inventat recent si, la urma urmei, e vorba de comert pe Internet, indiferent ce-am vinde. Noi tintim sa ajungem un hibrid cafenea-librarie in viitor, dar drumul e lung si facem pasii lent, ca sa nu ne impiedicam. Atunci modelul de business se va schimba si se va apropia de cel al muzei noastre. Eram in Atena, in vara lui 2019, cand am intrat intr-o cafenea numita „Little Tree Books and Coffee” si ne-am indragostit complet si iremediabil de idee. Localul e, practic, jumatate librarie si jumatate cafenea, intr-un mix de confort, simplitate si atmosfera de familie. Am intrat acolo ca in sufrageria nasei mele de botez si m-am simtit instant ca acasa. Nu m-am mai simtit atat de linistit ca acolo niciodata, intr-un local. Mi-as fi dorit sa pot sa iau la rasfoit cartile, dar – din pacate – nu inteleg limba greaca. Stateam si ma uitam la altii cum citeau absorbiti si savurau o cafea extraordinara. A fost unul dintre momentele alea care-ti schimba viata. Cand ne-am intors acasa, ne-am pus pe treaba.

Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?
Eu sunt freelancer de mai multa vreme. Am o firma de programare cu un prieten din Iasi si lucrez pentru mine de prin 2016, cu o mica pauza (cand am facut temporar parte din echipa Work In Progress, din Cluj Napoca). Am vrut mereu propria afacere, pentru flexibilitatea pe care ti-o ofera si diversitatea activitatilor de care ai parte ca antreprenor. Rareori ai 2 zile la fel sau, cel putin, eu am avut norocul sa am mereu alte provocari. Sunt o fire care cauta competitia si vrea ca in fiecare zi sa fie mai bun decat ieri. N-am astampar sa stau locului, asa cum isi doresc multe firme. Am lucrat la un moment dat la o corporatie mare si am simtit cum se scurge viata din mine. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu e nimic rau in a fi un angajat loial si constiincios, doar ca nu-i de mine. Mereu am cautat scurtaturi, drumuri neexplorate, aventuri. In afacerea cu libraria am pornit alaturi de partenera mea in toate, Diana. Cu ea eram in Atena, cu ea impart aceleasi pasiuni si cu ea ma completez de minune: eu sunt tehnic (IT-ist), iar ea e artista (graphic designer). Niciun drum nu e plictisitor cand il parcurgem impreuna.

Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
Am facut un Master in Business Management la Sibiu, dar n-am mai dat disertatia. Trebuie sa recunosc, am fost lenes. Imi luasem cunostintele pentru care m-am inscris si nu ma pasioneaza diplomele. Nu sunt sigur daca se pune ca si educatie sau nu, dar cu siguranta mi-a starnit interesul si mai tare cand auzeam despre notiuni de economie. Pentru mine totul a fost absolut nou si interesant. Cand am auzit prima data de „opportunity cost”, am simtit ca se lumineaza bezna in care traisem pana atunci. Nu pot sa zic ca am aflat mare lucru aplicabil, dar mi-a ajutat la cultura generala si intelegerea modului in care functioneaza societatea. In rest, am invatat pe cont propriu, de multe ori dandu-ma cu fruntea de pragul de sus. Probabil n-o sa surprinda pe nimeni, dar caut in carti raspunsurile la toate intrebarile mele. Acum, de exemplu, citesc despre modul de organizare al unui depozit, pentru ca ne-am extins destul de mult si simt ca-mi scapa de sub control. Cred ca poti invata foarte multe din carti, trebuie doar sa citesti cartile bune!

Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare?
Am inceput sa investesc treptat. O parte din bani ii aveam stransi, pentru ca luasem dividendele din firma de IT. Dupa ce-am inceput sa rostogolim bulgarele, nu ne-am mai putut opri. Acum, din micile proiecte de programare pe care le fac (aplicatii mobile), finantez libraria. Diana isi aduce si ea contributia la stabilitate, pentru ca ea e inca angajata full-time. Avem stocuri mici pentru o librarie mare, dar mari pentru o librarie mica. Am investit mult sa avem toate cartile cautate la vanzare si asta inseamna bani blocati in stocuri. Suntem mai de moda veche, nu vrem sa facem dropshipping sau chestii de-astea moderne. Cartile trebuie sa fie la noi in stoc, sa vedem cu ochii nostri ce livram clientilor. Totusi nu e o investitie chiar asa de mare, inca n-am ajuns la momentul automatizarilor costisitoare.

Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
In fiecare zi avem provocari noi. Nu stiam absolut nimic despre comert, despre librarii, etc. Cea mai mare bariera pe care o avem e ca suntem in Cluj-Napoca si nu in Bucuresti. Nu e vorba de vreo mandrie sau vreun razboi intre cele doua orase, dar pur si simplu la Bucuresti sunt mai toate editurile si toti furnizorii. Cea mai mare bariera pentru noi a fost sa gasim furnizor de ambalaje.  Nu ca n-ar exista, dar daca nu ne putem intalni cu furnizorul, e greu sa te intelegi. De exemplu, inca n-am gasit o firma care sa ne furnizeze cutiile pe care ni le dorim. Nu vreau sa cred ca nu exista, e probabil o problema de comunicare.

Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Nu stiu daca pot fi comparate cele doua. Chiar daca-s din acelasi domeniu, sunt vieti cu totul si cu totul diferite. Nu cred ca exista avantaje si dezavantaje in ceva atat de diferit. De multe ori sunt tentat sa zic ca ai libertate in antreprenoriat, dar in realitate nu-i chiar asa. Multi ar zice ca ai siguranta cand esti angajat (in special, daca ai trait in socialism – contemporan sau nu), dar nici asta nu-i chair asa de batut in cuie. Si, oricum, fiecare vede lucrurile in felul lui si diferit, in functie de starea de spirit. Cel mai mare avantaj pe care-l poti avea e sa iti alegi singur drumul (angajat sau antreprenor) si sa te bucuri de el.

Care este publicul tinta al site-ului?
Nu avem un public tinta anume. Iubim in mod egal orice om care vrea sa puna mana pe o carte. Probabil produsele pe care le comercializam ne dau publicul. In general, pe site vin pasionatii de citit, care rascolesc Internetul in lung si in lat, sa vada ce pot sa mai gaseasca. Am observat, fara sa incercam sa fim sexisti in vreun fel, ca doamnele cauta carti mai mult decat domnii. Tot ele sunt si cele care cumpara carti pentru copii, de cele mai multe ori. Chiar voiam la inceput sa ne axam pe cartile de copii, dar ne-am dat seama – pe parcurs – ca, daca nu incurajam si parintii sa citeasca, atunci nici copiii nu vor lua exemplul. Sau, daca vor rasfoi cand sunt mici carti colorate si frumoase, nu inseamna ca o vor face si pe timpul scolii, al adolescentei si, mai tarziu, la maturitate. Cititul e un obicei pe care trebuie sa-l aiba toata familia, ca sa tina. De aceea, incercam sa tintim toata familia, de la cel mai mic, pana la bunic.

De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
De multe ori, oamenii cumpara de la noi pentru ca avem carti pe care marii comercianti nu le mai au. Pentru ca iubim toate cartile in mod egal, la noi sunt promovate si titluri mai putin „catchy”. Marii comercianti nu par sa-si bata capul cu asa ceva. In plus de asta, noi mai avem ceva ce marii comercianti nu mai au: pasiune. Stam si povestim cu oamenii care vor sa citeasca. Citim la randul nostru si facem recomandari la subiect. E greu cand ai sute de angajati sa mai pastrezi pasiunea asta vie, e poate cea mai mare ingrijorare a mea. Nu vrem sa o pierdem, dar suntem constienti ca se va dilua.

Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
La capitolul produse nu avem nimic ce nu au altii, dar lucram la asta. Am contactat deja o serie de mici ateliere locale, sa ne furnizeze produse asociate lecturii. Vom avea in curand semne de carte facute manual, local, coperte de carte textile, foarte frumoase, lumanarele parfumate bio, minunate, tot tacamul. Vrem sa oferim si cutii-cadou, pe care oamenii sa le cumpere celor mai dragi persoane, dar toate astea se fac in timp. Momentan, cel mai important lucru pe care-l avem e legatura mult mai apropiata cu oamenii care fac comenzi. La noi nu dai peste o serie de automatizari reci cand faci comanda, ci de un om care face totul ca tu sa primesti ceea ce-ti doresti. Mai avem un avantaj pe zona orasului Cluj: putem livra in aceeasi zi. Chiar eu fac livrarile uneori.

De unde va cumparati produsele?
Cartile sunt cumparate de la edituri, cafeaua de la prajitoria Yume, iar celelalte accesorii de care vorbeam sunt toate de la mici producatori locali. Producatorii mici pun atata pasiune in ceea ce fac, incat iei obiectul, il tii in mana si simti o bucatica din sufletul celui care l-a facut. Relatia cu micii producatori e exact ceea ce ne dorim noi sa simta clientii nostri: umanitate si caldura.

Care sunt cananelele de vanzare pe care le folositi?
Momentan ne aducem curiosii de pe Facebook/Instagram pe site si acolo incercam sa-i convingem ca merita sa ne dea o sansa. Am incercat o perioada sa-i atragem si de pe Google, dar le faceam pe amandoua prost, asa ca ne-am concentrat doar pe una. Celalalt mare canal de vanzari e din recomandarile prietenilor si ale familiei. Am ramas socat cat de mult a durat ca oamenii pe care ii cunosc sa afle ca eu ma ocup acum de o librarie. Inca mai cred ca exista unii care n-au auzit, dar poate citesc interviul si ma cauta. 🙂

Cati angajati aveti?
Pe langa mine si Diana, avem un singur angajat. Andreea ni s-a alaturat in februarie 2020, ca sa ne ajuge cu volumul imens de lucru pe care-l creeaza comertul online. Nici bine nu ne-am cunoscut, ca a venit COVID-19 peste noi si acum lucreaza de acasa.

Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna mai 2020 – n.r.)?
Suntem atat de mici, incat nu ne-a afectat cu mai nimic perioada asta. Putine vanzari aveam si inainte, putine avem si acum. Chiar a crescut usor numarul lor de cand sta lumea acasa si pare ca are mai mult timp pentru citit. In plus, am marit un pic bugetul reclamelor si asta ne-a adus si mai multi vizitatori, si mai multe vanzari. Una peste alta e OK.

Ati participat la Black Friday 2019?
Nu ne-am bagat la Black Friday, pentru ca ar fi insemnat sa ne batem in preturi cu gigantii. Nu doar ca nu vrem sa ne batem in preturi cu nimeni, dar – in general – credem ca o cursa din asta a reducerilor nu face bine literaturii. Incercam sa oferim preturi cat se poate de bune, dar nici nu vrem sa reducem munca autorilor la preturi mai mici decat o cafea „to-go”.

Cum au aratat cifrele de Craciun 2019?
Pentru Craciun, am participat la un targ cu un stand de carti de copii si acolo am convins parintii (dar mai ales bunicii) ca e loc sub brad si pentru o carte. Dintre toti, cel mai impresionant a fost un pusti de aproximativ 10 ani, care a venit sa-si cumpere singur cadoul: o carte cu Frank Einstein. Am crezut ca ma topesc cat de drag mi-a fost, cum studia el ce sa-si ia.

Cum si unde va promovati site-ul?
Cel mai mult promovam pe Facebook/Instagram. In curand ne vom inscrie si pe platformele de afiliati, pentru ca exista si in domeniul asta influenceri si vrem sa fim prezenti in recomandarile lor.

Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Avem pagina de Facebook si o administram tot noi, cu tot cu ad-uri, campanii, etc. E intr-adevar un canal de comunicare foarte important, tocmai pentru ca e administrat de noi. Oamenii simt ca nu suntem o agentie, ca facem postari cu incarcatura emotionala, ca e cineva la capatul celalalt al paginii. E drept ca facem si greseli, dar si asta face parte din latura umana.

Aveti versiune de mobile?
Tema este adapatata pentru mobil. De fapt, in ultima vreme ne axam mai mult pe mobil, pentru ca acolo-s clientii.

Cate dintre comenzile voastre din de pe dispozitive mobile?
Cam 80% sunt de pe mobil. E realitatea vremurilor, oamenii nici nu prea mai au calculatoare pe-acasa. Cine comanda de pe laptop, de obicei comanda de la birou. Parca-i si vad cu ochii mintii, imediat dupa pauza de masa sau aproape de finalul programului. Nu vreau sa sugerez nimic, dar cred ca e o legatura intre comenzile de pe laptop, orele la care sunt facute si faptul ca-s, in mare parte, carti de dezvoltare personala. 😉

Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Avand in vedere cat de aproape de zero eram la finalul anului precedent, dupa 2 luni de activitate, as zice ca vom creste raportarile cincinale cu niste procente demne. In cazul nostru sunt irelevante si sper sa ramana asa. Pe termen lung, tintim sa crestem exact cu exact cat creste piata de lectura. Noi vrem sa crestem prin faptul ca tot mai multi oameni citesc, nu prin a lua cititorii de la celelalte librarii.

Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Se pot gasi la tot pasul optimizari in procese, automatizari, etc. Munca manuala repetitiva cred ca e o cheltuiala inutila, pe care ar trebui sa o eliminam complet. Cei de la UIPath au devenit unicorni, cu furnizarea de servicii care automatizeaza procese, asa ca ar fi bine sa intelegem succesul lor ca pe o lectie. Dar, dincolo de asta, as atrage atentia ca reducerea cheltuielilor nu trebuie sa insemne reducerea investitiilor. Cheltuielile care imbunatatesc si se intorc in timp nu trebuie reduse. Eu sunt pe principiul ca „zgarcitul mai mult pagubeste”. In comert, oamenii simt cand te zgarcesti si te taxeaza. Nimeni nu vrea o carte lovita doar pentru ca te-ai zgarcit cand ai ambalat-o, de exemplu. Sigur ca poti face retur si sa primesti alta in loc, dar e o experienta neplacuta si o bataie de cap pe care puteai s-o eviti cu 50 de bani la ambalaj. In loc sa platesti transport dus-intors, pentru produsul defect.

Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Ca toate site-urile nou aparute pe Internet, cea mai mare provocare e ca suntem intr-un ocean plin de rechini mari. Ne straduim foarte mult sa optimizam si sa ajungem in topul motoarelor de cautare, sa fim vizibili, sa ne recunoasca vizitatorii brand-ul, dar realitatea e ca trebuie multa rabdare si perseverenta.

Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Chiar la inceputul inceputului am avut o mica distractie cu firma de curierat, ca nu venea curierul sa ridice coletele. Apoi am facut schimb de numere de telefon cu persoana care livreaza zona depozitului si nu mai exista nicio problema. Nu am primit niciodata plangeri ca ar fi deteriorat continutul, dar noi impachetam cu simt de raspundere. Stim ca la transport sunt aruncate de colo-colo si tinem prea mult la carti ca sa nu le ambalam bine. In schimb, ne mai vin de la edituri carti lovite… Cred ca le vom dona unor biblioteci care au nevoie, pentru ca – daca le returnam – cel mai probabil vor sfarsi distruse. Nu pot sa le mai comercializezi, dar poti face o bucurie unei comunitati, daca o pui la dispozitie gratis.

Ce planuri de viitor aveti in online?
Avem atatea planuri, ca uneori nu credem ca vom termina in timpul vietii noastre. Prima si prima prioritate va fi sa implementam o functionalitate de citit cateva pagini, la categoria de carti pentru copii. Parintii sunt foarte grijulii cand vine vorba despre cartile copiilor si vor sa arunce un ochi prin continut. Sigur, nu putem pune la dispozitie toata cartea, pentru ca ar deveni piraterie, dar cateva pagini se practica. In final, vrem sa extindem asta la toate cartile, pentru ca e importanta si dimensiunea scrisului, spatiul intre randuri, contrastul fata de pagina, etc. Dupa ce ne inscriem intr-o retea de afiliati, vrem sa implementam si un sistem de puncte de fidelitate. Sunt multe multe chestii care se pot adauga si pe care le vom adauga si noi in timp, ca si functionalitate. Cat despre promovare, vrem sa depasim zona de Facebook si Instagram si sa exploram celelalte retele sociale. E greu sa fii peste tot, dar vrem sa vedem unde-s cei mai multi oameni care au nevoie de carti. S-ar putea sa-i gasim unde ne asteptam cel mai putin.

Despre Monica-Ioana Buzea

Cofondator, PR Consultant & Social Media Manager la CreativeCreature.ro (agenție de PR și comunicare). Mă ocup de ştiri, analize și interviuri relevante din domeniul comerţului online autohton şi internaţional pentru ECOMpedia.ro de la finalul lui 2015.

Follow Me

Leave a reply