Creeaza-ti un Cont Nou

Login


Lost Password

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link and will create a new password via email.

Adauga o intrebare

Trebuie sa fii logat in cont sa pui o intrebare.

Login

Creeaza-ti un Cont Nou

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.Morbi adipiscing gravdio, sit amet suscipit risus ultrices eu.Fusce viverra neque at purus laoreet consequa.Vivamus vulputate posuere nisl quis consequat.

INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu Afo.ro

Afo.ro a aparut in mai 2014 si vinde pe Internet ambalaje si accesorii pentru flori si cadouri: celofan, cutii, ghivece, cosulete, flori artificiale, panglici, baloane, rame, coroane funerare si nu numai. Marius Trandafir si fratii Alex si Adrian Hustiu (foto, de la st. la dr., Ecommerce Manager, Director, respectiv Fondator/Administrator afo.ro) ne-au introdus in culisele acestei afaceri digitale. Cei trei ne-au explicat cum i-a motivat traditia familiala in domeniul floristicii si cum au ajuns sa fie un reper, pe nisa lor.

Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!

ECOMpedia.ro: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?
Marius Trandafir, Alex Hustiu si Adrian Hustiu: „Afo” inseamna „ambalaje flori online”, adica domeniul ambalajeflorionline.ro. Inca suntem in perioada de tranzitie, momentan exista ca si domeniu alias afo.ro, urmand ca anul urmator ambalajeflorionline.ro sa dispara pentru totdeauna. „Afo” este o prescurtare, in general asa vrea lumea sa foloseasca cuvinte-cheie in denumirea domeniilor, lucru care nu este neaparat corect, din punct de vedere tehnic. Ne-am dat seama ulterior ca e lung si greu de tinut minte, clientii incepeau sa faca confuzie.

De unde v-a venit ideea de business? Aveti vreun model in domeniu?
Traditia de peste 3 generatii in productia de flori taiate a facut ca si generatia actuala sa continue in acelasi domeniu – floristica. Acest business a inceput in anul 1992 (condus de tatal nostru) si din 2003-2004 am intrat si noi usor, usor in paine; la inceput, in timpul liber, deoarece inca eram elevi si apoi, in anul 2015, am preluat afacerea 100%. Daca vedeti clipul de prezentare al companiei, in el apare sintagma „de peste 25 de ani”, deci este o afacere de familie mostenita si, bineinteles, adaptata vremurilor noastre.

Ati avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ati fost autodidacti?
Nu pot spune ca facultatea ne-a indrumat in mod direct in evolutia business-ului, mai mult experienta dobandita in timp.

Cum ati reusit sa strangi bani pentru finantare?
Tot business-ul a fost inceput aproape de la 0, cu mici sume initiale, provenite din vanzarea florilor produse in gradina. In primii 10 ani, absolut toti banii din profit au fost reinvestiti in cresterea gamei de produse si cresterea stocului.

V-ati lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ati depasit?
De bariere te lovesti tot timpul, nu conteaza nivelul business-ului, ceea ce conteaza este sa mergi mai departe cu capul sus. Atata timp cat faci ceea ce iti place, nimic nu te poate opri din cursa.

Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
Avantajele sunt multe, de cele mai multe ori, cele financiare. Dezavantajele sunt timpul putin petrecut cu familia, stresul, etc.

Care este publicul tinta al site-ului?
Publicul tinta sunt creatorii de evenimente, floristii, pasionatii de decor casnic. Daca vrei, ca persoana fizica, sa-ti amenajezi propria nunta, poti cumpara tot necesarul de la noi. La fel, daca faci multe cadouri familiale sau corporate si ai nevoie de accesorii, tot la afo.ro le gasesti.

Ce atuuri are site-ul vostru, de ce ar trebui cineva sa va devina client?
Site-ul nostru este cel mai complet si mai complex in domeniul floristicii, cu cele mai multe stocuri de produse si preturi foarte competitive. Tocmai au fost reactualizate soft-urile si avem multe imbunatatiri sau viitoare imbunatatiri (cautare vocala, filtre actualizate). Avem 3 modalitati de transport si 7 modalitati de plata si mai pregatim cateva, in plus.

Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
Ce ne diferentiaza de concurenta este faptul ca noi suntem primii care intram pe piata cu produse si idei noi. Suntem mereu un reper in trend, pe nisa noastra.

De unde va cumparati produsele vandute pe site?
Majoritatea produselor comercializate pe site provin de la producatori din China si Europa.

Care sunt canalele de vanzare pe care le folositi?
Facebook, Instagram, YouTube si Google.

Cati angajati aveti?
15.

Cum va merge in perioada asta (interviul a fost realizat in luna noiembrie – n.r.)?
A fost o perioada nesigura, de la inceputul conflictului Rusia-Ucraina. Vanzarile au fluctuat foarte mult si cheltuielile au crescut semnificativ, dar momentan lucrurile incep sa se aseze pe firul normal.

Ati participat la Black Friday 2023?
Da.

Cum au aratat, comparativ, cifrele de Black Friday si Craciun 2022?
Vanzarile au fost mai slabe comparativ cu 2021, dar mai mari fata de 2019.

Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?
Avem o pagina de Facebook, avem si un grup al pasionatilor Afo.ro (cu peste 5.000 de membri). In mare parte, tot ce tine de marketing digital facem in regim intern si folosim toate canalele, dar cu fluctuatii, conform perioadelor propice, evident.

Aveti versiune de mobile?
Categoric. Cine nu are, in ziua de azi?

Cate dintre comenzile voastre vin de pe dispozitive mobile?
85%.

Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Cred ca va fi egal cu 2022.

Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Depinde foarte mult de nisa si de afacerea in sine. Nu cred ca pot da un raspuns tehnic corect.

Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul vostru, in mediul online autohton?
Concurenta neloiala, la negru.

Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
Livrarea coletelor in timp este principala problema. In perioadele aglomerate, incercam sa solicitam sprijin din partea companiei, pentru urmarirea coletelor noastre si livrarea lor in timp util. Folosim doua firme de curierat, pentru a avea clienti multumiti.

Ce planuri de viitor aveti in online?
Marirea gamei de produse si folosirea mai multor marketplace-uri.

Despre Monica-Ioana Buzea

Cofondator, PR Consultant & Social Media Manager la CreativeCreature.ro (agenție de PR și comunicare). Mă ocup de ştiri, analize și interviuri relevante din domeniul comerţului online autohton şi internaţional pentru ECOMpedia.ro de la finalul lui 2015.

Follow Me

Leave a reply