Germania: Kaufland ofera o optiune de plata BNPL pentru achizitiile online
Platforma online germana Kaufland a batut palma cu Consors Finanz, companie care face parte din BNP Paribas Group, pentru a include plata BNPL in lista de optiuni oferite clientilor, informeaza ecommercenews.eu. Anuntul legat de BNPL vine la scurt timp dupa ce compania a anuntat ca va creste taxele impuse sellerilor de pe marketplace.
Consumatorii germani care fac cumparaturi alimentare (si nu numai) de pe Kaufland.de pot achita acum folosind noua optiune de finantare. Raspunsul privind aprobarea imprumutului online este primit in doar cateva minute. Parteneriatul cu acest marketplace este primul de acest tip, pentru cei de la Consors Finanz.
„Suntem incantati ca aceasta cooperare va extinde gama de metode de plata oferita clientilor nostri de pe marketplace, pentru a include o optiune de finantare atractiva. Cu puternicul Consors Finanz ca partener, putem oferi conditii extrem de avantajoase in domeniul creditelor de consum”, a transmis Gerald Schonbucher (Board Member Kaufland e-commerce).
Kaufland, care apartine de Schwarz Group, isi va extinde marketplace-ul online si in Polonia si Austria, pana la finalul acestei veri. Conform companiei, peste 11.000 de retaileri vand pe platforma ei, comercializand peste 45 de milioane de produse.
Leave a reply