Al doilea Prime Day a ajutat Amazon sa aiba venituri de 149,2 miliarde $, in Q4 2022
Amazon si-a facut publice rezultate financiare din Q4 2022 (octombrie-decembrie), informeaza cnbc.com. La cresterea de 9% YoY din aceste trei luni a contribuit clar al doilea eveniment de reduceri Prime Day, desi a insemnat vanzari de 3 ori mai mici ca primul (din 12-13 iulie). Vanzarile online au fost mai mici cu 2% YoY (atingand suma de 64,5 miliarde $), dar – per total – veniturile din ultimul trimestru au fost mai mari decat se asteptau analistii (149,2 miliarde $). In total, in 2022, Amazon a avut vanzari nete de 514 miliarde $ (+9% YoY).
Vanzarile din America de Nord au fost mai mari cu 13% fata de Q4 2021, dar vanzarile internationale au fost mai mici cu 8%. In ultimele trei luni ale anului fiscal 2022, gigantul online american a castigat 21,4 miliarde $ din divizia Amazon Web Services (cu 20% mai mult fata de Q4 2021) si 11,56 miliarde $ din advertising (adica un plus de 19% YoY), adica o suma mai mare decat cele incasate de companii ca Google, Facebook sau Snap. Veniturile operationale din Q4 au fost de 2,7 miliarde $ (fata de 3,5 miliarde $, in urma cu un an).
Amazon a transmis, odata cu rezultatele financiare amintite, si faptul ca estimeaza o „crestere semnificativa” a vanzarilor in magazinele fizice proprii, in urmatorii ani. In Q4 2022, vanzarile digitale au scazut, iar cele din magazinele offline (din SUA si Marea Britanie) au crescut (+6% YoY, atingand suma de 4,96 miliarde $), depasind asteptarile, de Sarbatori.
Leave a reply