AI, automatizare si loializarea noii generatii – temele dotCommerce by MerchantPro (12 iunie, Bucuresti)
Pe 12 iunie, MerchantPro organizeaza cea de-a treia editie a dotCommerce Digital Retail Forum, eveniment dedicat inovatiei, scalarii si performantei in comertul online, transmit organizatorii intr-un comunicat de presa. Evenimentul va avea loc la Terra Events Hall (Bucuresti) si va reuni antreprenori, profesionisti si experti care seteaza directia in e-commerce-ul autohton.
Editia 2025 este structurata in jurul a doua directii majore:
- Moving Forward, cu focus pe tendinte, oportunitati si comportamente de consum in schimbare
- The AI & Automations Mindset in eCommerce, cu sesiuni dedicate integrarii inteligentei artificiale si automatizarii in fluxurile operationale
Participantii vor putea accesa know-how aplicat, exemple concrete, analize de profunzime si studii de caz relevante pentru provocarile actuale din industrie. Pe langa sesiunile de continut, evenimentul include zone dedicate de networking si standuri expozitionale, unde participantii pot descoperi solutii si servicii utile in dezvoltarea afacerilor online.
Printre speakerii confirmati se numara: Tudor Manea (CEO eMAG), Arthur Radulescu (Founder & CEO MerchantPro), Rares Banescu (Founder The Marketer), Stejara Pircan (Senior Vice President, eMAG Romania, Bulgaria si Ungaria), Alina Mitrica (CEO The Marketer), Gabriela Ciupitu (Co-Founder Customer Experience Romania), Costin Ciora (CEE Advisor, Simon-Kucher), Dan Stanica (eCommerce Director tbi bank), Vlad Marincas (CEO Aqurate), Paul Kasprovschi (Director Cercetare si Evaluare, GRF+), precum si reprezentanti ai unor companii de top din ecosistemul digital: Netopia, tbi bank, PayU GPO Romania, Alsendo Innoship, Aquarate, Makeitfuture si altii.
Agenda din acest an cuprinde o serie de teme relevante pentru dezvoltarea business-urilor online, abordate in sesiuni aplicate, studii de caz si paneluri de dezbatere:
- Cum iti poti creste competitivitatea in contextul actual – o dezbatere alaturi de reprezentanti ai serviciilor de plati, curierat, publicitate si marketplace-uri, care vor analiza provocarile momentului si solutiile eficiente de adaptare.
- Cum poti folosi inteligenta artificiala pentru a obtine performanta – discutii sub semnul concretului despre integrarea AI in fluxurile si procesele e-commerce, cu exemple practice din MerchantPro si nu numai.
- Generatia Z – la ce reactioneaza noul consumator si cum il loializam (panel dedicat intelegerii comportamentului de cumparare al zetilor, alaturi de specialisti in comunicare, branding si influenceri).
- Cum folosesti strategia de pret ca motor de crestere – abordari tactice pentru construirea unor politici comerciale care genereaza volum si marja, nu doar competitie pe cost.
- Cum depasesc brandurile locale provocarile actuale – panel cu antreprenori din retailul online romanesc, care impartasesc solutii testate pentru scalare si competitivitate in business.
„Construim aceasta editie ca un mix echilibrat de know-how aplicat, perspective relevante si solutii care pot fi puse in practica imediat. Ne concentram pe subiecte esentiale pentru dezvoltarea sustenabila si agila a afacerilor online – de la integrarea tehnologiilor de automatizare si AI in fluxurile operationale, pana la intelegerea noilor comportamente de consum si optimizarea strategiilor comerciale. Cu sprijinul partenerilor, ne propunem sa oferim participantilor acele instrumente care pot face diferenta reala intr-o piata dinamica si tot mai competitiva”, transmite Arthur Radulescu (CEO MerchantPro).
Biletele la dotCommerce Digital Retail Forum pot fi achizitionate de pe site-ul oficial, unde este disponibila si agenda. Preturile Early Bird (valabile pana pe 26 mai) pornesc de la 69 € + TVA.
Leave a reply