Lidl va livra toate comenzile online europene din noul centru de distributie olandez
Lantul german de supermarketuri Lidl si-a deschis un centru de distributie european, in Roosendaal (Tarile de Jos), citim pe ecommercenews.eu. Depozitul logistic are drept scop mangerierea tuturor comenzilor online din Europa, din vara anului 2023 incolo – cand centrul de fulfillment va functiona la capacitate maxima.
In acest scop, noul centru logistic european al companiei Lidl – care isi accelereaza dezvoltarea e-commerce – isi va mari treptat numarul de angajati si stocul de produse. Momentan, aici lucreaza 600 de angajati, pe o suprafata totala de 6 hectare; pe viitor, Lidl are in plan un total de 1.200 de angajati.
Planurile pentru centrul de distributie olandez, din Roosendaal, au fost anuntate inca din anul 2017. Deschiderea acestia a durat atat de mult deoarece celelalte afaceri din acelasi business park in care este amplasat depozitul au protestat impotriva initiatiei. Motivul? Ingrijorarile legate de traficul din zona, care se va aglomera considerabil, odata cu aparitia in peisaj al noului centru de distributie Lidl. In 2020, compania germana a primit castig de cauza din partea consiliului de stat olandez si a demarat lucrarile.
Compania germana de comert cu amanuntul (care a fost fondata in 1930 si are sediul in orasul Neckarsulm) vinde online in Europa de cativa ani incoace, in Marea Britanie,Irlanda, Benelux, Germania, Franta, Spania, Italia, Polonia si Cehia. In total, Lidl Stiftung & Co. KG – care activeaza in Europa, SUA si Asia – are in jur de 12.000 de magazine fizice si 200 de centre logistice si de distributie (in 31 de tari). Compania apartine de Schwarz Group, care detine si lantul de hypermarketuri Kaufland.
Leave a reply