„La Mama” poti plati cu mobilPay Wallet
Din iulie 2017, NETOPIA mobilPay (cel mai mare procesator de plati electronice din Romania) a introdus optiunea de plata offline cu telefonul in toate restaurantele „La Mama” din Capitala. Plata se face prin aplicatia mobilPay Wallet, transmite compania intr-un comunicat de presa. Lansata in martie 2013, aplicatia este prima solutie de plata 100% mobila de pe piata locala.
Ea poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si poate fi folosita pentru pentru plata facturilor la utilitati, reincarcarea cartelelor preplatite, plata notei la restaurant sau pentru produse si servicii furnizate de comerciantii parteneri: la casele de marcat Carrefour, Selgros, Billa si Cora, parcari, rovinieta, taxa de pod Fetesti, peste 4.000 de comercianti online.
In cazul restaurantelor „La Mama”, clientii isi pot achita consumatia rapid, printr-o simpla scanare a unui cod QR atasat notei de plata. Pentru a impulsiona platile cu portofelul digital in aceste restaurante, clientii care isi achita astfel nota beneficiaza de un discount de 15%, pana la data de 30 septembrie.
„Traim in era digitala, iar portofelul traditional incepe sa devina deja istorie. Consideram aceasta colaborare fireasca si apreciem deschiderea spre inovatie a partenerilor «La Mama», care inteleg ca, intr-o societate in care timpul este cea mai pretioasa resursa, asteptarea pentru plata notei nu se justifica”, a transmis Antonio Eram (CEO si fondator NETOPIA mobilPay).
Datele NETOPIA arata ca, in ultimele 12 luni, valoarea platilor facute prin aplicatia mobilPay Wallet depaseste 1 milion €, fiind de trei ori mai mare fata de cea inregistrata anul anterior. Suma medie achitata mobilPay Wallet a ajuns, in ultimul an, la 90 lei.
Leave a reply