Kit-ul Gomag pentru afaceri de neoprit
De câte ori ai stat să te gândești la riscuri?
Fiecare dintre noi găsim tot felul de motive să nu riscăm, până în momentul în care rezervele de entuziasm se topesc complet.
Însă dacă e să fim sinceri, când ne întrebăm „De ce nu? Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?”, răspunsul final e același: „Chiar nu vreau să o dau în bară”.
Da, să îți construiești propriul business online poate fi intens și clar îți pui nervii la încercare. Știu cum e, am făcut-o deja.
Dar mai știu și că dacă iei o singură decizie acum, îți poate schimba tot restul vieții.
Chiar asta vreau să îți propun astăzi. Și pentru a-ți fi mai ușor să te hotărăști, ai nevoie de câteva lucruri.
Primul lucru: dovada că funcționează.
Mai precis, dovada că un magazin online poate fi soluția pentru ceea ce îți dorești: siguranță financiară, stabilitate, cunoștințe și așa mai departe. Iar dacă ai deja un magazin, vreau să îți demonstrez că se poate să vinzi mai mult – chiar să îți pui vânzările pe pilot automat.
Dacă arunci o scurtă privire peste ceea ce fac o parte dintre clienții Gomag, vei înțelege imediat. Oamenii aceștia – femei, bărbați, familii, oameni de toate vârstele, cu mai putina experiență în domeniul vânzărilor online, oameni care câștigă mii de euro lunar sau mai mult cu magazinele lor – toți vând online.
Cei mai mulți dintre ei făceau cu totul altceva înainte, nu au cunoștințe de programare și nici nu dispun de bugete mari – și totuși lor li se datoreaza o fracțiune din totalul de vânzări online în Romania de 2.8 miliarde de euro în 2017.
Ei au riscat și au câștigat. Tu ce faci?
Vreau să te ajut să mai dărâmi o parte din „motivele” pentru care încă stai pe gânduri. Pentru că ți-am pregătit cel mai tare motiv astfel încât să iei decizia azi.
Este vorba de Kit-ul Gomag, o colecție de eCommerce pentru proprietarii de magazine online și viitorii antreprenori care nu își doresc doar un simplu magazin ci un business puternic, ce atrage clienți și vânzări zi de zi.
Soluția pe care o cauți te așteaptă la noi, sub forma Kit-ului Gomag. Vezi ce ți-am pregătit!
Ce cuprinde Kit-ul Gomag?
- Platforma Gomag la Super Preț
Probabil ai mai auzit de Gomag – poate ne citești blogul, ai participat la webinariile noastre, poate faci parte din grupul nostru pe Facebook sau ai văzut numele la recomandări pentru platformă eCommerce.
Gomag este soluția de eCommerce pentru antreprenorii ce își doresc un magazin online, rapid și pregătit pentru vânzări, dar fără bătăile de cap legate de cod și programare.
Și da, știu că asta fac majoritatea platformelor SaaS însă existe câteva motive bune pentru care ne diferențiem de restul:
- Platforma îți oferă libertate de mișcare și control – îți poți personaliza tema magazinului după bunul plac, fără să scrii măcar o bucățică de cod și fără costuri adiționale
- Ai direct în platformă aplicații și instrumente cu care să îți crești vânzările de câteva ori dar și să îți optimizezi rata de conversie – doar două dintre acestea sunt butonul de cumpărături (suntem singura platformă românească ce oferă acest tip de modul) și aplicația de creare pagini de tip drag-and-drop.
- Gomag Apps cuprinde momentan peste 100 de aplicații și integrări cu terțe părți, începând de la curierat, procesare plata, facturare, marketing etc.
Bun, de asta se bucură deja peste 200 de clienți activi. Cu ce e diferită situația dacă iei Kit-ul Gomag?
Îți poti face magazinul online (indiferent că ești la început sau vrei să migrezi de pe o altă platformă) la un super preț. Reducerile de preț sunt aplicate pentru toate pachetele, atât la abonamentul anual cât și la cel lunar.
Te tentează? Vezi prezentarea Kit-ului Gomag și cere oferta!
- Colecția Avatar: Cunoaște-ți clientul
Știi ce face diferența dintre afacerile online care vând constant și cele care se chinuie pe linia de plutire?
Primele își înțeleg foarte bine clientul. Știu care sunt nevoile lui, ce fel de comportament are, de ce este interesat și de ce motivații are nevoie pentru a face achiziția. Prin urmare, îi prezintă produsele potrivite, în momentul potrivit și stadiul corect în care se află acesta în pâlnia de vânzări.
De fiecare dată este mai ușor să vorbești și să convingi dacă știi cine este persoana cu care interacționezi.
Colecția Avatar include un ghid și câteva șabloane gata de completat și folosit, astfel încât tu să îți poți descoperi cel mai profitabil segment de clienți.
Iar odată ce îl găsești și îl targetezi așa cum trebuie, vânzările cresc natural.
- Calendar Social Media 2018
Vrei sau ai deja pagini de business pe principalele rețele de socializare?
Bun, înseamnă că ai nevoie de o strategie tare pentru a-ți convinge fanii să vorbească mai departe despre tine și să ajungă în magazin, de unde să cumpere în repetate rânduri.
Calendarul Social Media pentru 2018 din kit te va ajuta să îți planifici întreaga strategie, să o modifici și să o aplici pentru a obține exact rezultatele de care ți-am pomenit mai sus.
- Agenda Vânzărilor pe email
Un super material pe care n-ai cum să îl găsești în altă parte, Agenda vânzărilor pe email este formată dintr-un calendar de campanii email marketing pentru întregul an.
Dar nu doar atât. Aici găsești tips & tricks pentru campanii geniale, șabloane pentru email-uri și subiecte, sfaturi practice și exemple – e o adevărată „bestie” care promite să îți transforme strategia de email marketing din temelii.
Daca vrei să ai propria ta agendă a vânzărilor pe email, ia Kit-ul Gomag!
- Caietul SuperEroului Gomag
100% informație practică, zero teorie – asta simți în momentul în care răsfoiești caietul.
Acesta cuprinde un chestionar pentru stabilirea planului de afaceri, șabloane și bune practici pentru creare landing page, email de confirmare comandă, cerere testimoniale, obținerea de conținut generat de către clienți, checklist-uri pentru upsell etc.
- Ghid Facebook pentru Business
Ghidul cuprinde strategia de creare și optimizarea a unei pagini de Facebook pentru Business, de la A la Z – e potrivit pentru începători dar cuprinde și câteva sfaturi utile pentru cei care au cunoștințe medii legate de acest subiect.
Îți va plăcea și sigur acum lucrurile ți se vor părea mult mai simple – ghidul te îndrumă pas cu pas prin toate etapele acestui proces.
Cum primești acces la propriul tău Kit Gomag
Cere oferta acum și în cel mai scurt timp vei fi contactat pentru a afla următorul pas astfel încât să primești Kit-ul Gomag potrivit pentru tine.
Grăbește-te, timpul trece și mai ai doar câteva zile în care te poți bucura de ofertă!
Leave a reply