Investitie de 250.000 € pentru marketplace-ul de telefoane second-hand Flip.ro
La 7 luni de la lansarea Flip.ro, primul marketplace de telefoane second-hand din Romania, acesta anunta o injectie de capital de 250.000 €, din partea a doua fonduri de investitii (Gapminder VC si V7 Capital) si a unui grup de investitori privati. Aceasta este a doua runda de investitii pentru start-up-ul romanesc, prima runda (in valoare de 120.000 €), fiind anuntata in noiembrie 2019, odata cu lansarea. Flip.ro este un site care te ajuta sa iti vinzi vechiul telefon intr-un mod simplu si sa cumperi in siguranta telefoane second-hand verificate si reconditionate.
„Cu finantarea aceasta ne propunem sa ne dublam obiectivele pentru 2020. Pe termen mediu si lung, ne dorim sa fim liderii in piata de electronice second-hand si reconditionate din Romania, sa ne consolidam pozitia si apoi sa ducem produsul la nivel international. Ne concentram eforturile spre a oferi o experienta cat mai buna clientilor nostri, vanzatori si cumparatori”, transmite George Moroianu (Co-fondator Flip.ro), in comunicatul de presa care anunta investitia.
„Flip a continuat sa creasca sustinut, atat pe parcursul programului de accelerare Techcelerator, cat si dupa. Chiar si in aceasta perioada imprevizibila, echipa a depasit obiectivele de business, motiv pentru care am ales sa continuam investitiile si chiar sa conducem aceasta runda”, a explicat Cristian Dascalu (Co-fondator Techcelerator si Partener in fondul GapMinder VC). „Am ales sa investim din nou in Flip datorita capacitatii lor de executie si adaptare la conditiile pietei, asa cum o vedem si noi in urmatorii ani. Credem foarte mult in proiect si in echipa”, completeaza Iulian Circiumaru (Co-fondator V7 Capital).
In medie, pretul telefoanelor second-hand de pe Flip.ro este cu 50% mai mic fata de pretul telefoanelor noi, la nivel functional avand aceeasi calitate. Toate telefoanele se supun unei verificari tehnice riguroase si vin insotite de garantie, astfel incat utilizatorii sa aiba parte de o experienta similara cu cea a cumpararii unui telefon nou. In luna mai, Flip.ro anunta ca peste 1.300 de utilizatori au achizitionat deja un telefon prin intermediul platformei si ca peste 250.000 € au fost platiti vanzatorilor. In total, peste 800 de utilizatori au oferit recenzii despre experienta cu acest marketplace: pe Google (320 recenzii), pe Facebook (250 recenzii) si pe site-ul in sine (230 recenzii); ratingul mediu este de 4,9 stele.
Comentariu ( 1 )
[…] luna iunie a acestui an, compania a primit o investitie de 250.000 €, prin care si-a propus sa devina lider pe piata de electronice second-hand si reconditionate din […]