GPeC si MTH Digital lanseaza GPeC Trainings (cursuri online de marketing digital)
GPeC si agentia de marketing online MTH Digital anunta, intr-un comunicat de presa, lansarea unei noi serii de cursuri de marketing online, sub egida GPeC Trainings, in contextul dezvoltarii e-commerce-ului si apetitului pentru mediul online. Conform GPeC si ARMO, in 2020, sectorul e-commerce din Romania a depasit valoarea de 5,6 miliarde € si 45% dintre utilizatorii de Internet au facut cel putin o achizitie online in ultimul an.
Sectorul online va continua sa creasca si in 2021, de aceea GPeC va prioritiza educarea pietei de marketing digital si e-commerce, prin lansarea de cursuri pe teme de marketing online (alaturi de partenerii sai), pe tot parcursul anului. Prima serie de cursuri marca GPeC Trainings din 2021 are in centru performance marketingul si este realizata cu sprijinul agentiei specializata in e-commerce MTH Digital. Cursurile se vor desfasura online, in perioada martie-mai, inscrierile se fac aici si calendarul desfasurarii acestora este urmatorul:
- 25-26 martie – curs de Instagram Ads
- 8-9 aprilie – curs de Facebook Ads
- 22-23 aprilie – curs de Google Ads (Search, Shopping, Display si YouTube)
- 13-14 mai – curs de strategie digitala
Trainerul principal al cursurilor va fi Raluca Radu, profesionist cu peste 16 ani de experienta in digital marketing, Country Manager ANSWEAR.ro si Fondator MTH Digital. Acesteia i se vor alatura echipa MTH Digital: Robert Dumitru (Head of Digital), Stefan Hobjila (Head of Graphic Design), Ioana Manescu (Digital Marketing Manager) si Anca Toma (Head of Digital Strategy).
„Este evident pentru noi ca vestea cea buna este ca tot mai multi jucatori intra in e-commerce si ca bugetele alocate digital marketing cresc. Pe de alta parte, este evident si ca va fi nevoie de educarea acestui public nou si de o atentie sporita acordata intelegerii principalelor canale de marketing online, modului in care acestea functioneaza, dar si metricilor care trebuie urmarite si optimizate in digital marketing”, transmite Raluca Radu (foto, Fondator MTH Digital si trainerul principal al cursului).
Un interes sporit va fi acordat reclamelor online pe Instagram si YouTube, decizie fireasca, in contextul cresterii numarului de utilizatori romani activi pe ambele platforme, in 2020. Pe fondul pandemiei COVID-19, Instagram s-a dezvoltat si are acum 4,5 milioane de utilizatori in Romania, segmentul de varsta 40+ fiind in crestere, la fel ca interactiunea. „Ne putem deci astepta ca importanta Instagram in bugetul de timp al utilizatorului roman de social media sa creasca, iar importanta acestui canal in bugetul de marketing al advertiserilor sa creasca si ea, proportional”, noteaza Robert Dumitru (Head of Digital, MTH Digital). Cat despre YouTube, numarul de utilizatori activi din Romania a crescut si el, in 2020, si s-a observat o crestere a timpului petrecut urmarind clipuri video si a interactiunii utilizatorilor cu acest continut (preferat este continutul interactiv, care cere feedback).
Leave a reply