Google anunta instrumente e-commerce pentru shopping-ul agentic
Motorul de cautare Google a anuntat recent, pe blog.google, ca va ajuta retailerii online sa vanda mai eficient prin intermediul agentilor AI prin lansarea recenta a unor noi instrumente si tehnologii. Comertul agentic este una dintre principalele tendinte ale e-commerce-ului contemporan si presupune achizitia de produse/servicii pe Internet cu ajutorul unor agenti AI.
Anul trecut, Google lansa un Agent Payments Protocol (AP2), dezvoltat alaturi de companii de plata cunoscute, care permite plati online initiate de agentii AI. Acum, motorul de cautare nr. 1 din lume a lansat un Universal Commerce Protocol (UCP) si un Business Agent.
Primul protocol creeaza un limbaj comun pentru platforme, afaceri si agenti IA, permitand ecosistemului digital sa opereze prin intermediul aceluiasi standard. UCP functioneaza pe diferite verticale si e compatibil cu protocoalele existente deja in industrie – ca Agent2Agent (A2A), Agent Payments Protocol (AP2) si Model Context Protocol (MCP).
UCP a fost dezvoltat in colaborare cu Shopify, Etsy, Wayfair, Target si Walmart. Si va permite utilizatorilor Google Search si Gemini app sa faca checkout direct din Google, cumparand produse de la retailerii americani eligibili. Acestia pot plati cu Google Pay (si, in curand, si cu PayPal), iar livrarea se face automat folosind informatiile salvate in Google Wallet.
Noul Business Agent este un chatbot care permite consumatorilor sa discute cu brandul dorit direct in Google Search. Retailerii americani eligibili pot activa si personaliza acest agent din Merchant Center. In lunile urmatoare, il vor putea antrena pe propriile date, pentru a oferi raspunsuri concludente si utile.
Ce a mai anuntat Google este optiunea Direct Offers: un proiect-pilot care testeaza oferirea de oferte personalizate (sub forma de reclame) consumatorilor care fac shopping online in AI Mode. De exemplu, un utilizator Google care cauta „covor modern si elegant, rezistent la trafic intens si usor de curatat daca se pateaza” ar putea primi nu doar o lista de produse relevante, ci si reclame care sa ii ofere o reducere de 20% la un astfel de covor, creata de un retailer care foloseste Direct Offers sub forma unui „Sponsored deal”.
Leave a reply