Elefant.ro vrea sa-si extinda masiv reteaua de pick-up point-uri
Magazinul online elefant.ro, lansat in 2010 pe piata e-commerce autohtona, vrea sa isi dubleze sau chiar sa isi tripleze reteaua de puncte de livrare ale comenzilor din tara, informeaza profit.ro. Administratorul site-ului e-commerce, Elefant Online, negociaza in acest sens cu retaileri si companii de curierat care au deja infrastructura necesara, pentru a forma parteneriate.
„Pentru extinderea acoperirii, suntem in discutii cu mai multi parteneri care au deja retele foarte mari de puncte de interactiune cu consumatorii, in intreaga tara. In urma parteneriatelor pe care le vom incheia in acest an, estimam o dublare, daca nu chiar o triplare a numarului de puncte de livrare elefant.ro”, a explicat Sergiu Chirca (CEO Elefant.ro). Momentan, elefant.ro livreaza in 22 de pick-up point-uri din Romania (la metroul bucurestean, in Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Ploiesti, Sibiu si Timisoara).
In vara anului trecut, compania – al doilea jucator e-commerce romanesc, dupa eMAG.ro – testa piata pentru listarea la bursa (cu o emisiune de obligatiuni cu plasament privat pe piata secundara – platforma AeRO a Bursei din Bucuresti), iar la final de an, elefant.ro estima o crestere a cifrei de afaceri de 15% pentru 2018, dupa ce in 2017 a atins 130,98 milioane lei.
Comentariu ( 1 )
[…] livrare si vanzare in hypermarketuri (precum Auchan Titan si Auchan Drumul Taberei). Diversificarea punctelor de prezenta elefant.ro la nivel national va continua pe tot parcursul lui 2020. „Preconizam o crestere de […]