Cumparaturile spontane nu se fac online, ci in magazinul fizic
Un sondaj de opinie realizat telefonic, in ianuarie anul acesta, de catre CreditCards.com, pe 1.003 americani de peste 18 ani, a scos la iveala faptul ca magazinele traditionale sunt in continuare locul in care oamenii fac cumparaturi spontane, scriu cei de la emarketer.com. 68% dintre respondenti au spus ca isi iau spontan ceva in magazin, in persoana, metodele digitale de a face astfel de shopping avand procente mult mai mici: doar 21% au cumparat impulsiv ceva pe desktop/laptop si doar 10% au folosit smartphone-ul ori tableta pentru asta.
Sumele de bani cheltuite spontan online de americanii intervievati? 15 – 16 % dintre respondenti au cheltuit mai putin de 25 $, intre 25 si 50 $ ori intre 50 si 100 $ si 17% au dat intre 100 si 500 $. Doar 4% au cumparat neprogramat ceva de 500 – 1.000 $ ori peste.
Dar tendintele recente din e-commerce sugereaza ca asta s-ar putea schimba in viitorul apropiat si ca industria bunurilor de consum (CPG) – mancare, bautura, tutun, produse de curatenie, imbracaminte si incaltaminte – se adapteaza, pentru a se adresa mai mult impulsurilor spontane online ale clientilor.
„Diferenta intre un cos de cumparaturi fizic si unul online este ca, la magazin, cumparatorii merg pe culoare, vad un produs la indemana, costa 2 $ si aleg sa il cumpere. Bariera este foarte scazuta. Pentru a imita asta online, companiile CPG trebuie sa usureze procesul de adaugare a unui produs in cos si sa atinga clinetul la momentul potrivit”, explica Jennifer Silverberg (CEO al SmartCommerce).
Leave a reply