Comertul online a crescut cu 7% YoY, in Europa, pana la 819 miliarde €, in 2024 (raport)
Sumele cheltuite pe Internet de consumatorii europeni au fost mai mari cu 7% in 2024, pana la 819 miliarde €, anunta ecommercenews.eu. In medie, 73% din populatia europeana de 16-74 de ani a facut o achizitie digitala, in 2024. Datele au drept sursa „European E-commerce Report 2025”, in care analistii estimeaza ca si 2025 se va iregistra o crestere procentuala identica. Raportul a analizat vanzarile e-commerce B2C in 38 de tari, inclusive unele din afara Uniunii Europene.
Acest +7% YoY din 2024 a fost influentat masiv de inflatie: cresterea reala a fost de doar 4%. Acest procent este mai mare decat cel din anul anterior – in 2023, era de doar 1% YoY. pe de alta parte, in 2022, dupa dezvoltarea extraordinara din perioada pandemiei COVID-19, e-commerce-ul a scazut cu 3% YoY.
Anul trecut, cele mai mari cresteri la capitolul vanzari online au avut loc in Europa de Est: 18% (10% ajustat pentru inflatie). Pe locurile urmatoare s-au plasat Europa de Sud (9%/7%), Centrala (8%/5%), cea de Nord (7%/4%) si cea de Vest (5%/3%). Primele doua regiuni au in continuare cea mai mica penetrare a Internetului de pe continent: 57%, respectiv 61%.
In ceea ce priveste starea comertului electronic, asociatiile industriale concluzioneaza ca sectorul „continua sa inoveze si sa se adapteze”, dar se confrunta si cu provocari complexe legate de conformitate, concurenta globala, increderea consumatorilor si sustenabilitate. „Dialogul continuu intre industrie, guvernele nationale si institutiile UE va fi esential pentru a ne asigura ca e-commece-ul din Europa ramane echitabil, rezistent si competitiv”, transmite raportul.
Leave a reply