Amazon este cel mai valoros brand din SUA, urmat de Apple
Conform clasamentului anual intocmit de compania de consultanta Brand Finance, Amazon este cel mai valoros brand american, din top 500, anunta chainstoreage.com. Gigantul online se afla din nou pe pozitia fruntasa, luand locul Apple, care a dominat clasamentul in 2022. Amazon a urcat pe primul loc, chiar daca valoarea sa de brand a scazut cu 15% in 2023, pana la 299,3 miliarde $ (fata de 350,3 miliarde $, anul trecut). In ciuda acestei scaderi, de la inceputul pandemiei COVID-19, Amazon are in continuare o valoare de brand cu 36% mai mare.
„Cercetarea noastra a descoperit ca valoarea de brand a Amazon vine din pozitia sa puternica atat in sectoarele economice B2C, cat si B2B, deoarece este un lider global cheie in aceste piete masive a retailului online si a serviciilor de online cloud computing. Compania continua sa se extinda pe verticale noi, ca vanzarile offline cu amanuntul, achizitia de studiouri de film si procesarea de plati”, a transmis David Haigh (Chairman & CEO, Brand Finance).
Pe locurile 2-5 din clasament s-au plasat Apple (cu o valoare de brand de 297,5 miliarde $, cu 16% mai putin fata de cele 355,1 miliarde $ din 2022), Google (281,38 miliarde $), Microsoft (191,57 miliarde $) si Walmart (113,78 miliarde $).
Valoarea de brand este beneficiul economic net pe care un proprietar de brand l-ar putea obtine prin licentierea marcii pe piata libera. Compania Brand Finance calculeaza valoarea unui brand folosind o metodologie care determina suma pe care o companie ar fi dispusa sa o plateasca pe un brand, daca nu ar fi deja proprietarul ei. Aceasta abordare implica estimarea veniturilor viitoare care pot fi atribuite brandului.
Leave a reply