Urban Outfitters si Reskinned: parteneriat online pentru moda second-hand

Urban Outfitters este cel mai recent retailer care colaboreaza cu platforma de moda second-hand Reskinned.Clothing, odata cu lansarea unei scheme circulare, in Marea Britanie, anunta retailgazette.co.uk. In cadrul acesteia, clientii pot preda articolele vestimentare marca Urban Outfitters la mana a doua si primesc 10 £, de cheltuit pe ceva nou.
„Este un privilegiu sa colaboram cu Urban Outfitters in acest sens, oferind clientilor o modalitate simpla de a pastra hainele in uz mai mult timp si de a le da mai departe in mod responsabil”, a transmis un purtator de cuvant Reskinned.
In prezent, pe platforma britanica second-hand exista 30 de branduri active, printre care Anthropologie, Nobody’s Child, Dune of London, Seasalt, Finisterre si Sweaty Betty. Reskinned valorifica cererea tot mai mare a consumatorilor pentru produse second-hand de calitate si permite brandurilor sa ofere scheme de returnare si revanzare – ceva extrem de util avand in vedere costurile mari care vin la pachet cu numarul mare de retururi ale comenzilor online de moda.
Comertul online sustenabil prinde
Modelul este din ce in ce mai atractiv deoarece ofera retailerilor o cale practica catre circularitate, fara a fi nevoie ca acestia sa construiasca ei insisi infrastructura necesara. Reskinned se ocupa de partile complexe din punct de vedere operational: colectarea, sortarea, clasificarea, curatarea, repararea, fotografierea si vanzarea ulterioara a produselor.
Parteneriatul reflecta si schimbarea mai ampla a modului in care consumatorii din Marea Britanie cumpara produse vestimentare. Second-handul nu mai este un obicei de nisa, determinat doar de vanatoarea de chilipiruri sau practicat de pasionatii de moda vintage: a devenit un canal mainstream, modelat de presiunea bugetelor in scadere, preocuparile legate de sustenabilitate si dorinta unei garderobe personalizate.
Platforme second-hand ca Vinted, Depop si eBay au normalizat cumpararea si vanzarea de haine la mana a doua, in special in randul consumatorilor mai tineri. Pentru comerciantii cu amanuntul, asta inseamna ca moda circulara trece de la o initiativa de responsabilitate corporativa la o oportunitate comerciala, permitand brandurilor sa ramana parte a relatiei cu clientul dupa prima achizitie.
Leave a reply