Uber se extinde pe piata de transport de marfa si nu numai
Uber (companie estimata la 68 miliarde $) a cumparat, cu 680 de milioane $, start-up-ul Otto (care doteaza camioane cu tehnologie self-drive si care s-a lansat in ianuarie), dorind sa devina transportator de top si partener tehnologic pentru industria de transport, citim pe reuters.com. Otto isi va extinde flota de transport de la 6 la 15 camioane si negociaza contracte cu transportatori independenti, a transmis co-fondatorul companiei, Lior Ron, celor de la Reuters. Otto ofera tehnologie de navigare, mapping si urmarire (expertii estimeaza ca masinile se vor putea conduce singure abia peste 20 de ani), camioanele dotate cu tehnologia lor fiind conduse cu ajutorul unui sofer si al unui inginer.
Uber si Otto vor sa construiasca o retea de trasport, care sa faca legatura dintre expeditori si transportatori, la fel cum Uber conecteaza pasagerii cu soferii. Otto spera sa reduca costul transportului cu camionul, gasind rute mai eficiente si reducand consumul de combustibil.
Pe de alta parte, Uber anunta colaborarea cu Yext, citim pe fortune.com. Yext este o companie new yorkeza fondata in 2006, cu venituri anuale de 88,8 milioane $, care permite clientilor lor (800.000 de afaceri mici, companii din topul Fortune 100 si agentii de marketing) sa isi managerize informatiile legate de locatie de pe site-urisi aplicatii diverse dintr-un singur loc. Colaborarea va face Uber disponibil clientilor Yext, gratuit: acestia din urma vor putea adauga tuturor email-urilor, site-urilor si aplicatiilor un buton care face legatura cu un sofer Uber. Astfel, vei putea rezerva o masa la restaurant, iar email-ul de confirmare va contine un buton care te va duce spre Uber; odata apasat, adresa restaurantului apare automat in meniul care se deschide.
Leave a reply