Creeaza-ti un Cont Nou

Login


Lost Password

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link and will create a new password via email.

Adauga o intrebare

You must login to ask a question.

Login

Creeaza-ti un Cont Nou

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.Morbi adipiscing gravdio, sit amet suscipit risus ultrices eu.Fusce viverra neque at purus laoreet consequa.Vivamus vulputate posuere nisl quis consequat.

Grupul Packeta (Coletaria.ro): CA de 43 de milioane €, in Q1 2021, +163% YoY

 

Grupul Packeta anunta, intr-un comunicat de presa, ca a avut o cifra de afaceri record, de 43 de milioane € (+163% fata de aceeasi perioada a anului trecut), in primul trimestru al anului 2021. In acest interval, numarul de colete expediate a ajuns la 16,9 milioane, in crestere cu 158% fata de anul trecut. Si numarul de puncte pick-up s-a majorat cu aproape 1.000 de unitati, in Q1 2021, ajungand la peste 7.200 (dintre care 4.933, in Republica Ceha). In 2020, Packeta a inregistrat venituri de 98 de milioane €. Grupul Packeta detine cea mai mare retea de puncte pick-up din Europa Centrala si de Est si include Coletaria.ro.

„Toate pietele unde este activ grupul Packeta au contribuit semnificativ la rezultatele record ale companiei. Am crescut in Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia si, desigur, in Romania. Segmentul de livrare a coletelor intre persoane fizice si lansarea noului tip de puncte contactless de distribuie a coletelor, complet automatizate – lockerele Z-Box, au contribuit in mod semnificativ la cresterea din primul trimestru”, spune Simona Kijonkova (foto, Fondator Zasilkovna si CEO Packeta Group).

Lockerele Z-Box (puncte contactless de distribuie a coletelor, complet automatizate, alimentate de panouri solare si controlate prin intermediul aplicatiei mobile) au fost lansate in Republica Ceha la final de septembrie 2020, tinta fiind de peste 500 de lockere Z-Box in Cehia si Slovacia, pana la finalul luni mai 2021, lockerele urmand sa fie instalate, in perioada urmatoare, si in Romania. La sfarsitul acestui an, numarul total de lockere Z-Box instalate va ajunge la cateva mii. Totodata, serviciul „Intre noi” (pentru transportul coletelor intre persoane fizice) este folosit cu succes in Republica Ceha, Slovacia si Ungaria.

Grupul Packeta vizeaza pentru 2021 o cifra de afaceri de 204 milioane € si 70 de milioane de colete expediate, cu o valoare totala estimata la 3 miliarde €. Compania estimeaza cresterea numarului de puncte pick-up la 9.000 (5.000 in Republica Ceha) si a numarului total de depozite: vor exista, in total, 43 de depozite, cu o suprafata totala de 100.000 m2. In strategia de dezvoltare pe noi piete, Packeta se va concentra asupra Orientului Mijlociu, unde livreaza in prezent colete catre Emiratele Arabe Unite. Pana la sfarsitul anului, planifica sa lanseze servicii catre inca alte 8 tari din aceasta regiune.

Ce planuri are Grupul Packeta pentru piata din Romania? Va continua investitiile pentru dezvoltarea afacerii, incepute in 2020, operatiunile din tara noastra urcand ca importanta in regiune, pe fondul rezultatelor obtinute anul trecut. Investitiile sunt directionate catre deschiderea a doua noi depozite (de 4.000 m2 fiecare), la Oradea si la Bucuresti. In prezent, Coletaria.ro opereaza 2 depozite in Romania: unul la Bucuresti (hub regional, ce permite livrari directe de colete in Romania, Bulgaria, si Grecia, cu un timp de livrare de 24-72 de ore) si unul la Oradea (amplasat in apropierea vamii Bors, la granita cu Ungaria, pentru a facilita magazinelor online din UE transmiterea rapida a coletelor in si din Romania).

„Pentru anul in curs, Coletaria.ro si-a propus dezvoltarea retelei din Romania cu 600-800 de puncte pick-up. Atingerea acestui obiectiv depinde, intr-o mare masura, de situatia sanitara, de masurile impuse de autoritati, referitoare la pandemia COVID-19. In prezent, reteaua de puncte pick-up ale Coletaria.ro are o acoperire nationala in toate orasele resedinta de judet si suntem bine reprezentati in orasele cu peste 30.000 de locuitori”, spune Alexandr Jeleascov (foto, CEO Coletaria.ro).

De asemenea, vor fi continuate investitiile incepute anul trecut in dezvoltarea logistica, in echipamentele tehnice si de manipulare a coletelor, in dezvoltarea platformei, in cresterea efectivului de personal angajat, in crearea de noi linii directe de transport international, in integrari tehnice, in dezvoltarea retelei de puncte pick-up si in cresterea flotei interne de transport.

 

 

Leave a reply