Francezii au cheltuit 65 de miliarde € online in 2015
Asociatia franceza Fevad (Fédération du e-commerce et de la vente à distance), in traducere „Federatia de e-commerce si de vanzari la distanta”, a realizat un studiu in legatura cu suma cheltuita online de conationali in anul care s-a incheiat, scrie ecommerce-europe.eu. Adunand laolalta date de la principalele site-uri de retail si informatii despre numarul de tranzactii facute via principalii provideri de plata din Franta, cei de la Fevad (care reuneste 600 de companii si 800 de site-uri si isi propune sa ajute sectorul e-commerce francez) au descoperit urmatoarele:
- vanzarile digitale au continuat sa creasca in 2015, in tara amintita: cu 14,3%, mai exact, fata de 2014; in total, in tara vest-europeana s-au cheltuit in magazinele online 64,9 miliarde de euro
- numarul tranzactiilor a crescut cu 19%: de la 700 de milioane in 2014, la 835 de milioane in 2015
- in perioada Sarbatorilor de iarna s-au cheltuit cu 12% mai multi euro online fata de anul anterior (adica, in total, 12,8 miliarde)
- numarul site-urilor de retail a crescut cu 16% in 2015, in Franta (au aparut 25.000 de site-uri noi in 12 luni, ajungandu-se la un total de 182.000 de site-uri de retail active, cifra mai mare cu 100.000 decat acum 5 ani)
- francezii au cumparat mai mult si mai des, dar mai ieftin: in medie, cumparatorii au facut 23 de tranzactii/an (cam 2/luna), cu 13% mai multe fata de 2014, dar cosul anual a fost de 78€, cea mai mica suma inregistrata pana acum
Leave a reply