Evomag.ro livreaza comenzile online in aceeasi zi, in Bucuresti si Ilfov
Evomag.ro transmite, intr-un comunicat de presa, ca este singurul magazin online de electronice si electrocasnice din Romania care ofera livrare in aceeasi zi. Retailerul si-a diversificat optiunile de livrare, prin introducerea livrarii in aceeasi zi pentru comenzile din Bucuresti si Ilfov. Serviciul acopera toata Capitala si localitatile ilfovene Dudu, Chiajna, Rosu, Pipera, Voluntari, Fundeni, Dobroesti, Pantelimon si Popesti-Leordeni.
Masura este parte dintr-o strategie ampla de optimizare a experientei post-comanda si vine ca raspuns direct la cererea tot mai mare a clientilor pentru timpi de livrare redusi si solutii adaptate ritmului lor de viata. Prin aceasta noua optiune (derulata in parteneriat cu un curier dedicat, care prioritizeaza comenzile evomag.ro), compania poate livra in aceeasi zi produse mici si usoare, dar si articole mai voluminoase, cu o greutate de pana la 30 kg.
Serviciul este disponibil pentru produsele marcate pe site, iar intervalele orare de procesare sunt gandite pentru eficienta maxima: comenzile plasate intre 00:00 si 13:00 sunt livrate in aceeasi zi (pana la ora 18:00), iar cele plasate intre 13:01 si 00:00 ajung la client a doua zi (pana la 18:00). Livrarea este disponibila de luni pana vineri, intre orele 09:00 si 19:00, cu un cost fix de 30,99 de lei, afisat in cosul de cumparaturi.
„Suntem singurul magazin online de electronice si electrocasnice din Romania care poate livra in aceeasi zi, inclusiv produse mai mari si mai grele decat cele eligibile prin platformele de tip instant delivery. In plus, am calibrat acest serviciu astfel incat sa fie functional si in perioadele cu volum ridicat de comenzi, precum sezonul de toamna si perioada sarbatorilor, cand timpii de procesare si livrare pot fi afectati la nivelul intregii industrii”, transmite Mihai Patrascu (foto, CEO evomag.ro).
Potrivit evomag.ro, livrarile prin platforme de tip instant delivery (Glovo, Bringo, Wolt) reprezinta deja aproape 5% din totalul comenzilor companiei, lucru care indica un interes semnificativ al clientilor pentru servicii cu timp de livrare foarte redus. In prezent, 90% dintre comenzile companiei sunt livrate a doua zi, iar restul ajung la cumparatori in cel mult 72 de ore. Livrarile prin easybox reprezinta aproximativ 35% din total, confirmand preferinta clientilor pentru solutii flexibile si autonome. In prezent, valoarea medie a comenzilor cu livrare in aceeasi zi este de 200 lei, majoritatea fiind produselor achizitionate fiind de necesitate imediata – consumabile, accesorii, casti, jucarii.
Leave a reply