Top 10 retaileri globali, in 2022 (studiu)
NRF.com a publicat rezultatele raportului sau anual legat de cei mai mari 50 de retaileri din lume, realizat in colaborare cu Kantar Retail („Top 50 Global Retailers 2022”) si bazat pe operatiunile acestora din anul anterior. Clasamentul a luat in considerare veniturile domestice si international ale retailerilo si include doar companiile care au investitii directe in cel putin 3 tari. Concluzia? Walmart ramane liderul global, iar Amazon, Grupul Schwarz, Aldi si Costco se bat intre ele, pe primele 10 pozitii din top, incercand sa atraga clientii pe noi piete.
Al doilea an al pandemiei COVID-19 a adus – la fel ca anul 2020 – noi provocari pentru retailerii globali, dar si venituri (si profit) mai mari. Pe fondul aparitiei vaccinurilor si a utilizarii mastilor de protectie la scara larga, tarile din intreaga lume au invatat sa traiasca alaturi de noul coronavirus. Exceptia majora a fost China, a carei politica zero-COVID-19 a impus lockdown-uri locale rapide, care au afectat stocurile de produse la nivel mondial. In ciuda acestei probleme, clientii au continuat sa faca achizitii online si offline (dar nu la nivelul din 2020).
Top 10 retaileri globali:
- Walmart. Walmart are un marketplace omnichannel robust si ofera servicii in-store diverse, folosindu-si avantajele logistice pentru a le oferi clientilor modalitati multiple de a face achizitii pe taote platformele pe care opereaza. Asta a atras clientii cuvenituri mai mari, care alegeau – de obicei – sa cumpere de pe Amazon. Pentru consumatorii cu venituri mai mici, din SUA si Mexic, cel mai mare retailer american a extins accesul la shopping-ul online si a lansat programe financiare noi.
- Amazon. Liderul comertului online american atrage in continuare venituri in crestere din SUA si Europa si se extinde pe noi piete, in America Latina si Asia. Pe langa extinderea bratului logistic al companiei (menita sa ofere livrari rapide si exacte clientilor), si-a crescut numarul de magazine fizice Amazon Fresh si Amazon Go, in care poti plati prin sistemul Just Walk Out.
- Grupul Schwarz. Acesta detine Lidl si Kaufland si ramane cel mai mare retailer din Europa (si al patrulea cel mai mare din lume). Fiind o companie privata, a facut fata provocarilor deschiderii de noi magazine fizice si transformarii celor existente in vestul Europei, continuandu-si – in paralel – penetrarea online si investitiile in fulfillment.
- Aldi. Compania a investit in imbunatatirea experientelor din magazinele offline si in dezvoltarea accesului online, pe toate pietele unde activeaza. Aldi se dezvolta rapid in SUA, e cel mai puternic retailer din Europa Centrala si a inceput sa se extinda pe piete noi, cum e China.
- Costco. Modelul propus de companie (vanzari angro, pe baza unui card de membru) atrage consumatorii din clasa mijlocie, in intreaga lume – ceea ce i-a permis sa deschida depozite noi si sa investeasca in e-commerce. Costco este al doilea cel mai mare retailer din Canada si isi continua extinderea in Europa si regiunea Asia-Pacific.
- Ahold Delhaize. A castigat, in SUA si Europa, la capitolul cumparaturi alimentare online, s-a extins in Indonezia si atrage clientii cu experienta din magazinele fizice si aplicatiile de loialitate.
- Carrefour. A crescut in Brazilia si Argentina, iar operatiunile europene stau si ele bine (cresterea la capitolul venituri vine aproape in intregime din vanzarile digitale, iar cea la capitolul volum de marfuri vandute vine din magazinele de tip Carrefour Express).
- Ikea. Compania si-a redeschis toate magazinele traditionale, in 2021, dar dependenta de logistica internationala i-a limitat cresterea, determinand probleme majore la capitolul stocuri de produse. Retailerul incepe acum extinderea in America Latina, deschizand magazine noi in Mexic si Chile.
- Seven & I. Compania intra pentru prima data in top 10 si opereaza/francizeaza 79.000 de magazine (majoritatea fiind locatii 7-Eleven in SUA si Japonia), in 19 tari.
- The Home Depot. Retailerul a crescut semnificativ in 2021, datorita numerosilor clienti din SUA, Canada si Mexic – unde este principalul retailer la care consumatorii apeleaza cand vor sa isi renoveze casa.
Leave a reply