NETOPIA mobilPay introduce plata cu portofelul digital in Carrefour
Romanii pot acum plati cumparaturile cu aplicatia mobilPay Wallet in hipermarketurile si supermarketurile Carrefour din Romania. Clientii pot plati la casele de marcat, direct de pe smartphone, prin aplicatia mobilPay Wallet, portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pietei locale de mobile payments, transmite compania intr-un comunicat de presa.
NETOPIA mobilPay a introdus din luna februarie plata cu telefonul mobil in 16 magazine Carrefour, printre care se numără toate cele din Cluj-Napoca si Timisoara si hipermarketurile din Baneasa Shopping City si Mega Mall din Bucuresti.
Clientii pot descarca gratuit aplicatia mobilPay Wallet pe toate smartphone-urile iOS si Android. Dupa ce isi inregistreaza un card in aplicatie, pot plati rapid cumparaturile, prin scanarea unui cod QR, afisat la casa de marcat.
„NETOPIA mobilPay inseamna inovatie. Asta stim sa facem si o facem cel mai bine. Dovada cea mai clara este mobilPay Wallet, primul portofel digital din Romania si singurul, ca abordare, pana in prezent, care le oferă romanilor cea mai simpla, sigura si securizata metoda de plata, online si in locatii fizice. Salutam deschiderea catre inovatie a partenerilor Carrefour, alaturi de care reusim sa aratam, la scara nationala, ca tehnologia inseamna simplitate în viata de zi cu zi”, a explicat Antonio Eram (CEO si fondator NETOPIA mobilPay).
Datele NETOPIA arata ca, in 2015, volumul platilor online realizate de pe smartphone, prin mobilPay Wallet, s-a dublat fata de anul anterior, in timp ce valoarea lor a urcat cu 400% fata de 2014.
Lansata in martie 2013, aplicatia mobilPay Wallet poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si poate fi folosita pentru pentru plata facturilor la utilitati, reincărcarea cartelelor preplatite, plata notei la restaurant sau pentru produse si servicii furnizate de comerciantii parteneri.
Din 2015, romanii pot achita rapid, prin mobilPay Wallet, taxa de pod de la Fetesti, amenzile de circulatie, calatoriile cu mijloacele de transport in comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca si Ploiesti, cumparaturile din hipermarketuri si restaurante din Capitala.
De asemenea, din decembrie 2015, locatarii a 21.400 apartamente, administrate de 316 asociatii de proprietari din Bucuresti, care colaboreaza cu Scomet, cel mai mare provider de servicii de administrare a blocurilor de locuinte din Capitala, pot plati intretinerea direct de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet.
Leave a reply