Companiile de curierat asigura peste 50% din succesul transfrontalier al magazinelor online (sondaj)
Extinderea internationala reprezinta o oportunitate semnificativa pentru magazinele online din Romania, insa succesul depinde de parteneriatele strategice cu furnizorii de servicii logistice, noteaza un sondaj realizat de Packeta Romania. Aceasta face parte din Packeta Group si este prezenta pe piata authtona din 2017. Compania are o retea de peste 15.000 de puncte pick-up proprii in 4 tari, inclusiv peste 6.500 de lockere Z-BOX si peste 140.000 de puncte pick-up partenere in Europa.
Compania transmite, intr-un comunicat de presa, ca magazinele online din Romania considera ca livrarile rapide si la timp sunt critice pentru succesul e-commerce international (spun 29% dintre respondenti). Pe locul 2 se plaseaza preturile avantajoase ale companiilor de curierat (27%), urmate de solutiile de retur usoare si rapide (20%).
Consultanta logistica personalizata este foarte dorita de magazinele online, 57% dintre acestea mentionand necesitatea acestui serviciu. De asemenea, flexibilitatea in optiunile de livrare este considerata importanta si foarte importanta de peste 90% dintre magazinele online care sunt interesate de extinderea transfrontaliera. Asistenta locala oferita de companiile de curierat in tarile de destinatie este vazuta ca importanta si foarte importanta de peste 90% dintre magazinele digitale din tara noastra.
„In prezent, companiile de curierat joaca un rol esential in succesul extinderii magazinelor online pe pietele internationale. Peste 50% din reusita acestui proces depinde de capacitatea lor de a oferi livrari rapide, costuri competitive si suport logistic personalizat. Colaborarea stransa cu parteneri logistici experimentati este cruciala pentru a raspunde cerintelor variate ale consumatorilor si pentru a construi o reputatie solida pe noi piete”, transmite Alexandr Jeleascov (foto, Managing Director Packeta Romania).
Anul trecut, 70% dintre magazinele online care au apelat la serviciile Packeta Romania au optat inclusiv pentru extinderea livrarilor la nivel international, in principal catre tarile din proximitate, regiunea balcanica si tari europene in care exista comunitati semnificative de romani. Pentru 2024, pe segmentul cross-border, Packeta Romania ia in calcul o dublare a volumului livrarilor fata de cea inregistrata anul.
Leave a reply