Walmart_Store_sign

Asa cum ecompedia.ro scria in mai, compania Wal-Mart Stores Inc. este motivata de competitia online cu Amazon si investeste masiv in e-commerce, dorindu-si sa se impuna pe piata online: „In timp, aceasta companie va arata ca o companie e-commerce”, a transmis Doug McMillon, CEO Walmart, investitorilor adunati la sediul din Bentonville, Arkansas (conform reuters.com).

McMillon a anuntat ca intentioneaza sa se concentreze pe vanzarile online si a dorit sa tempereze proiectiile investitorilor legate de profitul din urmatorii 2 ani (costul pe termen lung va influenta castigurile imediate). Compania a accelerat investitiile in e-commerce si online de la 300 milioane $ in 2013 la 1,1 miliarde $ anul acesta.

Luna trecuta, cel mai mare retailer fizic din lume platea 3 milioane $ pentru a cumpara Jet.com (tranzactie despre care ecompedia.ro scria aici), sperand ca asta il va ajuta sa fie relevant in e-commerce. Acum, a anuntat ca:

  • va deschide intr-un ritm mai lent magazine offline (doar 20% din cheltuieli vor merge spre deshiderea de noi locatii fizice, veniturile urmand sa creasca din online si din magazinele fizice existente deja – care au generat venituri in ultimii 4 ani); in anul fiscal 2018, Walmart va deschide doar 35 de supermagazine (fata de 69 anul trecut) si doar 20 de market-uri de cartier (fata de 161 anul trecut)
  • va dubla numarul de depozite in care stocheaza produsele destinate vanzarilor online (ajungand la 10 in 2016)
  • poate livra orice, in majoritatea localitatilor americane, intr-o singura zi
  • isi doreste cresteri online de 20 – 30% in a doua jumatate a anului in curs si procente mai mari in anii care vin; momentan, vanzarile online ale Walmart sunt de doar 3% din total si, mai nou, compania se asteapta sa nu faca profit in anul fiscal care se incheie pe 31 ianuarie 2018 (initial, anuntase o crestere a profitului)
Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)