Vanzarile online din retail in Europa se vor dubla pana in 2018 la 323 miliarde de euro (428.51 miliarde de dolari) iar Amazon Inc. se va dezvolta intr-un ritm accelerat, conform unor date recente de la Mintel.

Potrivit unui studiu efectuat de Mintel citat in exclusivitate de Reuters care a analizat 19 piete din Europa, vanzarile online urmeaza sa creasca la 188 miliarde de euro in 2013 de la 166 miliarde in 2012.

Mintel preconizeaza ca Germania, Marea Britanie si Franta vor ramane de departe cele mai mari piete pentru retail-ul online pana in 2018, cu toate ca Olanda, Spania si Polonia vor creste si ele cu o rata impresionanta iar Norvegia si Suedia vor avea procentul cel mai mare de cheltuieli per capita.

“La momentul de fata exista o divizare intre Nord si Sud in ceea ce priveste comertul electronic in Europa,” a declarat John Mercer, analist de retail la divizia europeana a Mintel, adaugand ca Franta va ramane cu cinci ani in urma Marii Britanii si Germaniei ca nivel de participare in timp ce Spania, Grecia, Portugalia si Italia sunt lasate chiar mai in spate.

Mintel a mai aratat ca Amazon isi conslideaza pozitia de leader pe continent, ridicandu-si cota de piata la 9.8% in 2012 de la 9.2 % in 2011, in timp ce rivalul sau cel mai apropiat, Otto al Germaniei, a inregistrat o scadere a cotei pana la 3.3% de la 3.9%.

Din raportul Mintel mai reiese ca Amazon si-ar putea dubla cota de piata la nivelul Europei in urmatorii trei sau patru ani, in ciuda pubicitatii negative survenite in Marea Britanie din cauza reducerilor de taxe si in Germania din cauza grevelor la centrele sale de distributie.

In plus, Mercer spune ca Amazon are vanzari peste asteptari avand in vedere ca opereaza doar cinci website-uri dedicate unei  tari din Europa – Marea Britanie, Germania, Franta, Spania si Italia.

“Italia este o piata relativ mica. Poate ar merita mai mult sa se concentreze asupra lansarii de site-uri dedicate pentru tarile nordice”, spune analistul. “Daca ne uitam la procentajul de cheltuieli per capita, nordicii sunt pozitionati mult mai bine”.

Mintel a spus ca va mai trece mult timp, respectiv pana prin 2021, pana cand Amazon va depasi Schwarz group, compania nemteasca care detine magazinele de discount Lidl, ca si cel mai mare retailer al Europei, si aceasta cu conditia ca trendurile actuale sa-si pastreze traiectoria.

Luna trecuta Amazon a anuntat cifre dezamagitoare  in ceea ce priiveste venitul si profitul companiei, in parte din cauza ca se lupta cu o piata mai putin puternica pe plan international ceea ce diminueaza oarecum si efectele unei economii in crestere si rentabilitatii inregistrate in Statele Unite.

Lanturile de supermarketuri din Marea Britanie sunt si ele bine reprezentate in topul celor de la Mintel, cu Tesco pastrandu-si cota de piata constanta la 2.3% in timp ce Asda, lant detinut de Walmart, si Sainsbury inregistreaza 1.1% si respectiv 0.9%, reflectand astfel popularitatea shopping-ului online in Marea Britanie.

“In Europa continentala cumparaturile online consta in principal din bunuri de larg consum altele decat cele alimentare.  Si nu cred ca acest lucru se va schimba prea curand,” adauga Mercer.

Marea Britanie si Franta au cea mai mare cerere pentru cumparaturi online si ridicare din magazinul fizic, un trend care inca nu a prins la nemti, care prefera ca bunurile sa le fie livrate direct, arata acelasi studiu.

Sursa: http://www.reuters.com/article/2013/08/15/shopping-online-europe-idUSL6N0GG28320130815

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)