profi crm Nou-lansatul start-up romanesc ProfiCRM ofera, din ianuarie incoace, un instrument CRM de gestionare a vanzarilor firmelor mici si mijlocii, scrie prwave.ro. ProfiCRM a fost creatia lui Iulian Margeloiu, care a pus – in 2016 – bazele unui start-up autohton orientat spre outsourcing si dezvoltare de aplicatii mobile.

Anul trecut, Margeloiu a inceput dezvoltarea unei solutii CRM (customer relationship management). Care – dupa investitii de 50.000 € – ofera acum toate instrumentele de care ai nevoie pentru a-ti conduce afacerea intr-o platforma tip CRM (contacte, agenti de vanzari, oportunitati, sarcini, comenzi, managementul teritoriului, raportari avansate etc.).

Modelul de business al ProfiCRM este unul software as a service (SaaS): accesat gratuit pentru freelanceri si contra unui abonament pentru afaceri in crestere (10 €/luna) si afaceri mature (15 €/luna) – cu prima luna de testare gratuita.

Iulian Margeloiu

„Din cauza preturilor mari, companiile romanesti mici nu au acces rapid la solutii pentru imbunatatirea relatiilor cu clientii si a vanzarilor. Am evaluat numeroase produse disponibile pe piata, insa fie sunt greu de folosit, sau nu sunt adaptate pentru mobil, fie sunt prea scumpe pentru o firma mica. Am creat ProfiCRM din dorinta de a oferi o solutie simpla, dar eficienta, de organizare a vanzarilor, la cel mai mic pret. Am investit peste 4.000 ore de munca, de la dezvoltarea aplicatiei si a infrastructurii necesare, pana la testari complexe alaturi de beneficiari, iar reactiile sunt promitatoare”, explica Iulian Margeloiu (foto) despre proiectul care are deja 100 de utilizatori.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)