31% dintre companiile mici si mijlocii din Romania nu au nicio identitate online, in timp ce 69% dintre ele detin un site web, a descoperit un studiu realizat de Smart Bill si agentia de marketing online Canopy. Conform comunicatului de presa, cercetarea a fost realizata in decembrie 2016, pe un esantion de 1.000 de companii mici si mijlocii din tara noastra.

Companiile care nu au site citeaza urmatoarele motivele:

  • nu e necesara o prezenta online, afacerea e inca la inceput, nu au avut resurse interne (63%)
  • lipsa timpului (18%)
  • site-ul e in lucru (10%)
  • nu stiu cum sa demareze un astfel de proiect (5%)
  • lipsa fondurilor (4%)

Companiile romanesti care detin un site se promoveaza prin:

  • social media (66%)
  • tehnici de optimizare pentru motoarele de cautare (Search Engine Optimization) (53%)
  • e-mail marketing (38%)
  • campanii Pay Per Click (PPC) (33%)
  • campanii de marketing afiliat (13%)

Cine gestioneaza site-ul? Circa 68% dintre respondenti spun ca o face o persoana desemnata din cadrul firmei, in timp ce 17% isi gestioneaza prezenta pe web prin intermediul unei agentii de publicitate/colaborator extern, in 9% dintre cazuri face asta chiar administratorul afacerii/proprietarul site-ului si doar 6% dintre companii apeleaza la un departament specializat de marketing online.

prezenta-online-cmm

Pentru a ajuta companiile sa aiba o prezenta online, Smart Bill si Canopy a lansat (pe 14 decembrie) 3 ghiduri de business (ebook-uri), care vor ajuta afacerile din Romania sa inteleaga mai bine mediul online si oportunitatile sale. „Sunt milioane de romani care cumpara online, milioane care folosesc Google si Facebook. Ne-ar placea ca fiecare antreprenor din Romania sa constientizeze ca mediul digital este plin de oportunitati pentru a dezvolta un business pe termen lung, indiferent de segmentul de piata sau de istoricul brandului. Acesta este si motivul pentru care am dezvoltat aceasta serie de ghiduri”, explica Cristian Ignat (fondator si Chief Canopyst al Canopy), in comunicatul de presa amintit. „Tehnologia ne impacteaza semnificativ vietile si cel mai intelept lucru pe care il putem face este acela de a o pune la treaba in slujba noastra”, completeaza Mircea Capatina (Co-Founder & Biz Dev Manager Smart Bill).

Grupate sub conceptul „Cum sa facturezi mai mult si mai usor”, ebook-urile invata cititorul cum construiesti pas cu pas o prezenta online memorabila, cum interactionezi si comunici relevant cu clientii tai, cum descoperi punctele forte pe care poti miza in lupta cu alti competitori si cum promovezi eficient afacerea. Ghidurile pot fi accesate gratuit deocamdata doar de clientii Smart Bill, iar din ianuarie vor fi puse la dispozitia tuturor doritorilor. Companiile interesate sa primeasca ghidurile incepand cu luna ianuarie se pot inregistra aici.

Lansat in 2007, Smart Bill este cel mai utilizat program de Facturare si Gestiune de pe piata din Romania, cu 40.000 de clienti. Smart Bill se adreseaza unei plaje mari de clienti: PFA-uri, companii mici si mijlocii, multinationale. Prin intermediul sau, se emit lunar peste 1 milion de facturi si se factureaza peste 2 miliarde €/an. Canopy este o agentie de marketing online, cu focus pe Pay Per Click marketing.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)