romania-comertul-online

1 din 2 persoane din Uniunea Europeana au cumparat ceva online in 2015, dar Romania este pe ultimul loc in UE cand vine vorba despre shopping-ul pe Internet. Conform datelor furnizate de oficiul european de statistica Eurostat (care a analizat ponderea nationala a cumparatorilor online din populatia cu varste de 16-74 ani), tara noastra se situeaza pe locul 28 (si ultimul) din totalul statelor membre UE, cu un procent de doar 11%. Inaintea noastra, in clasament, se plaseaza Bulgaria (18%), Cipru (23%) si Italia (26%). Astfel, ne aflam mult sub media UE, care este de 53%. Cele mai mari procente de cumparatori online au inregistrat Marea Britanie (81%), Danemarca (79%) si Luxemburg (78%).

Ce cumpara romanii pe Internet? Ca majoritatea europenilor, mai ales articole vestimentare (67%), releva datele Eurostat. Dar si servicii de turism si calatorii (22%), carti, reviste si ziare (21%), bilete la concerte si alte evenimente (17%), bunuri de uz casnic si jucarii (15%). Cercetarea nu a masurat insa si segmentul de electronice. Cel mai des intra online pentru shopping romanii cu varste cuprinse intre 16-34 de ani (21%); cel mai rar – cei de peste 65 de ani (6%).

La nivelul Uniunii Europene, persoanele care nu fac cumparaturi online spun ca prefera sa mearga personal la magazin (75%), ca nu au incredere in siguranta platilor pe Internet (27%), ca sunt ingrijorati in privinta primirii/returnarii bunurilor cumparate (19%), ca nu stiu sa utilizeze Internetul in acest scop (18%) si ca nu au card bancar pentru plata online (13%).

Pe de alta parte, 70% dintre cei care fac cumparaturi online spun ca nu au intampinat nicio problema in acest demers. Cei care se plang, o fac din cauza: vitezei de livrare mai mici decat cea promisa de vanzator (16%), faptului ca in timpul procesarii comenzii/efectuarii platii a picat site-ul (12%) sau livrarii de produse gresite/deteriorate (8%). Doar 3% dintre repondenti s-au plans de fraude.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)